Conform noii legi de salarizare, anul viitor va avea loc doar încadrarea bugetarilor în grila de salarizare, fără ca lefurile să fie calculate în funcţie de aceasta
Guvernul va creşte anul viitor salariile bugetarilor cu 15%, în loc de 33%, cât ar fi fost necesar pentru a recupera tăierea de 25% operată în iunie.
Majorarea va fi obţinută însă prin realocarea fondurilor destinate celui de-al 13-lea salariu şi primelor de vacanţă, respectiv prin neplata celor din urmă, conform legii salarizării pe anul viitor.
Guvernul a prezentat partenerilor de dialog social şi noua formă a legii salarizării. Conform noii variante de lege a salarizării, obţinută de gândul, valoarea de referinţă care va fi folosită este de 600 de lei. De exemplu, o secretară, care are un coeficient de 1,31, va avea un salariu de 786 de lei.
Valoarea de referinţă este brută. În lege se precizează că grila nu va intra in vigoare anul viitor. "În anul 2011, nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice", conform documentului citat.
În 2011. salariile bugetarilor vor fi majorate cu 15%. Majorarea se va aplica la nivelul salarial din luna octombrie şi nu la cel din iulie, de după tăiere. Calculul se va face însă invers, respectiv se va scădea din cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi în lei şi valută aferent lunii iunie cu 13,75%.
Majorarea reprezintă de fapt realocarea celui de-al 13-lea salariu şi a primelor de vacanţă. "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea au fost avute în vedere la stabilirea majorărilor s