Fostul şef la Vodafone România, Liliana Solomon, este ferm convins că operatorii de telcomunicaţii din România îşi vor schimba strategia tarifelor reduse. „Concurenţa a împins tarifele la un nivel aproape insuportabil, iar pe viitor accentul va fi pus pe pachetele de conţinut multimedia”, consideră Solomon.
Liliana Solomon va prelua, de la 1 decembrie, poziţia de director de operaţiuni al grupului Vodafone în Europa. Conducerea sucursalei din România va fi asigurată de directorul general al Vodafone Malta, Inaki Berroeta, numit în această poziţie în 2007.
Liliana Solomon, care a condus operaţiunile Vodafone România începând cu 2005, spune că piaţa telecomunicaţiilor va evolua anul viitor în funcţie de parcursul economiei naţionale.
Creşte economia, creşte şi piaţa telecom
„Dacă avem creştere economică, şi telecomul va urma această evoluţie. Din punctul meu de vedere, ce a fost mai greu a trecut, dar nu ştim exact cum va fi în 2011. Cu siguranţă că, pentru piaţa telecom, anul viitor va fi unul plin de provocări”, a afirmat fostul şef dela Vodafone România.
Ea a mai spus că Vodafone România, care deţine a doua poziţie în topul operatorilor mobili după numărul de clienţi şi venituri în 2009, ocupă prima poziţie în privinţa notorietăţii brandului, al numărului de clienţi din zona companiilor şi al premierele tehnologice aduse pe piaţa de profil locală.
Solomon a menţionat că Vodafone România a generat un flux de lichidităţi mult mai mare decât Orange România, şi stă mai bine decât francezii şi la capitolul profit.
Reprezentantul Vodafone a evitat să facă predicţii privind evoluţia operatorului în următorii cinci ani, dar a spus că, în 2015, clienţii vor avea mai multe terminale, fiecare cu propria cartelă (SIM), care vor interacţiona şi se vor sincroniza între ele.
iPhone 4, din decembrie şi la