Preotul american Cedric Miller a declarat că 20 de cupluri din cei 1100 de mebri ai bisericii din New Jersey, în care slujeşte, au avut probleme în căsnicie în ultimele şase luni, după ce unul dintre soţi şi-a făcut cont pe Facebook.
Din această cauză, preotul american a cerut celor 50 de colegi ai săi care oficializează căsătoriile să renunţe ori la contul de Facebook, ori la locul de muncă, potrivit yahoo.news.
Dacă anterior el a solicitat enoriaşilor căsătoriţi să împartă informaţiile de conectare la reţeaua de socializare cu soţii lor, acum revine asupra cererii şi sugerează ca aceştia să renunţe de tot la conturile de Facebook.
"Am oferit consiliere intensă cuplurilor cu probleme maritale din cauza Facebook-ului în ultimul an şi jumătate", a spus preotul. "Tentaţia este prea mare."
Preotul Miller este căsătorit şi are cont pe Facebook pentru a păstra legătura cu cei şase copii ai săi. Însă pentru a da un exemplu bun, îşi va şterge contul în acest weekend.
"Sfatul meu va ajunge în toată Biserica", a spus el. "Vor auzi ceea ce am cerut conducerii bisericii mele. Sper ca oamenii să îmi urmeze sfatul."
Academia Americană de Avocaţi matrimoniali spune că 81 la sută din angajaţii săi au folosit sau s-au confruntat cu probe culese de pe Facebook, MySpace, Twitter şi alte site-uri de reţele sociale, în cazurile de divorţ din ultimii cinci ani.