Toată lumea ştie ce e aceea o carte de artă. Publicul mare al librăriilor şi acela al muzeelor îi spun cărţii de artă “album”. Cunoscătorii, colecţionarii, pasionaţii, artiştii plastici, negustorii de artă, precum şi un public de amatori interesaţi de chestiunile comerţului cu valori mobliare au un instrument de lucru care nu-i nici carte şi nici album. E vorba despre cataloagele de licitaţii şi de expoziţii.

Bibliotecile de cataloage sunt o realitate ori, mai bine zis, o marcă a secolului al XX-lea, şi nu numai pe piaţa artei. Casele de licitaţii, cu filiale pe mai multe continente, dar şi cele cu acoperire zonală se întrec în a acredita ca garant de calitate cataloagele lor. Cercetătorii istoriei artei cu ştaif academic elaborează la rândul lor cataloagele complete sau cu intenţii de exhaustivitate ale operei unor artişti. Cataloagele de artă sunt un univers aparte, care se atinge rar cu acela al cărţii de librărie. Unul mult mai mare decât îl bănuim şi cu efecte radicale în reierarhizarea valorilor. La noi, cataloagele de licitaţii de la Alis, apoi acelea de la GoldArt şi acum monumentalele cataloage de licitaţii de la ARTMARK au obligat corpul tradiţional de consumatori şi investitori în artă la o reevaluare a opţiunilor de piaţă. Noul contigent de colecţionari şi interesaţi ai domeniului au fost şi ei condiţionaţi la unele opţiuni pe care nu-i exagerat să le numim revoluţionare.

Se vând la licitaţii – şi încă la preţuri care indică o configurare spectaculoasă a comerţului cu obiecte de artă – opere ale unor artişti centrifugaţi ori de-a dreptul excomunicaţi de statul comunist din viaţa culturală şi chiar din societate. Se poate spune că sute de artişti plastici, a căror creaţie nu a existat pentru România vreme de jumătate de secol, renasc acum dintr-un neant spiritual datorită liberalizării pieţei de artă. Cataloagele caselor de licitaţie Alis, G