Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua lege a vânătorii, contestată de AGVPS

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 18 noiembrie 2010 · ·

Legea vânătorii a fost modificată, ieri, printr-o ordonanţă de urgenţă. Cele 1.400 de asociaţii cărora le expiră contractele în luna decembrie contestă noua formă care a trecut de Guvern şi o declară ,,neconstituţională”.

Potrivit motivării, schimbarea legii a fost impusă de o directivă a UE, pentru protejarea unor specii, dar şi pentru că două treimi dintre contractele Asociaţiilor Generale de Vânătoare şi Pescuit(AGVPS), aproximativ 1.400, expiră în luna decembrie.

Mai exact, o evaluarea Comisiei Europene cu privire la perioadele legate de vânătoare stabilite prin vechea lege, arată că sunt pericol anumite specii de raţă, precum raţa suliţar, sălbatică şi sunătoare, ori gârliţa, gâsca de vară sau lişiţa, dar şi altele. Ca urmare, Comisia Europeană sfătuieşte România să ia măsuri de protejate până la data de 01 decembrie 2010.

În favoarea noilor asociaţii

În prezent, cele mai multe fonduri cinegetice din România sunt gestionate de Asociaţii Judeţene ale Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi(AJVPS-uri), care sunt subordonate Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi(AGVPS) din România, şi de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva. Iniţiatorii ordonanţei explică faptul că situaţia este moştenită din regimul comunist şi nu ar da nici o şansă asociaţiilor nou înfiinţate, alungându-se astfel concurenţa, care ar duce la progres.

Mai mult, cele 400 de noi asociaţii, înfiinţate în ultimii 10 ani, se mai arată în motivarea descrisă de către iniţiatorii Ordonanţei de urgenţă, doresc egalitate de şase şi au demonstrat că fondurile de vânătoare, mai slab cotate, pot ajunge la parametri normali, dacă sunt bine gospodărite. Cu toate acestea nu este contestat faptul că de peste 60 de ani, vechile asociaţii au reuşit să ţină sub control vânatul excesiv şi, la ora actuală, România are o situaţia de invidiat faţă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

(P) Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcției sălii de gimnastică ce îi va purta numele, un proiect derulat de Fundația Țiriac

Gandul acum 46 minute
Nadia Comăneci a fost prezentă la ceremonia de începere a lucrărilor pentru Sala de Gimnastică “Nadia Comăneci”, proiect realizat de Fundația Țiriac la Otopeni. Legenda gimnasticii mondiale a luat parte la începutul lucrărilor de construcție a unui

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum o ora
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

Marius Budăi promite majorarea salariul minim în anul următor: „Nu va fi înghețat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va crește”

Adevarul acum 2 ore
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți, 14 octombrie, că salariul minim va crește anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislației naționale și europene” în vigoare.

Donald Trump, despre Orban: „Viktor este un lider GROZAV. Mulți oameni nu sunt de acord cu mine, dar eu sunt singurul care CONTEAZĂ”

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump l-a lăudat pe premierul ungar Viktor Orban, numindu-l pe acesta un „mare lider” și spunând: „Sunt singurul care contează”. În timpul summitului privind pacea din Gaza, în Egipt, Trump și-a promis sprijinul deplin p

Ilie Bolojan, întâlnire cu o delegație parlamentară din Australi: Există interese pentru securitatea Mării Negre și investiții în Portul Constanța

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit marți, la Palatul Victoria, cu o delegație parlamentară australiană condusă de Milton Dick, președintele Camerei Reprezentanților din Parlamentul A

PSD respinge amendamentele la Legea RCA care afectează drepturile asiguraţilor

BusinessMagazin acum o ora
Deputaţii PSD vor vota împotriva amendamentelor la Legea RCA care limitează drepturile asiguraţilor, susţinând că orice modificare legislativă trebuie să îmbunătăţească condiţiile pentru persoanele asigurate.

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

CEDO condamnă Rusia să plătească Georgiei peste 253 milioane de euro pentru încălcarea drepturilor omului

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat marți Rusia la plata a peste 253 de milioane de euro Georgiei pentru încălcarea drepturilor locuitorilor din două regiuni separatiste - Abhazia și Osetia de Sud - în urma războiului ruso-g

Cum pot afla șoferii cine i-a verificat în baza de date a Poliției. Pot face PLÂNGERE PENALĂ dacă verificarea nu este justificată

Gandul acum o ora
Accesarea informațiilor din baza de date a Poliției se poate face numai în anumite situații. Polițiștii sau alte autorități au acces la aceste informații, însă nu au dreptul să le acceseze fără avea și un motiv întemeiat. Șoferii pot să afle cine și

Vremea

București
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/13°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

5°/13°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/16°