Nu de alta, dar pentru a putea vorbi de un eventual „F“ de la „Film“ e nevoie de bani. Bani pe care producătorii români îi obţin în proporţie de aproximativ 50% de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), în timp ce restul sînt strînşi de pe la diverşi parteneri şi investitori, fie ei străini sau autohtoni. Aşadar, cu foarte puţine, dar extrem de notabile excepţii – A fost sau n-a fost? (regia Corneliu Porumboiu), Pescuit sportiv (r. Adrian Sitaru), Elevator (r. George Dorobanţu) şi Francesca (r. Bobby Păunescu), filme eminamente independente (făcute cu bani „de-acasă“, adică) – grosul cinema-ului românesc este susţinut de CNC, acest Gaius Mecenas administrativ care, în ciuda tuturor scandalurilor ce au avut loc de-a lungul timpului, îşi continuă, netulburat, treaba. Care treabă (http://www.cncinema. abt.ro/Concurs.aspx) veţi vedea că presupune transpunerea în practică a sintagmei „a împăca şi capra, şi varza“. CNC-ul finanţează, la grămadă, şi filmele regizorilor/scenariştilor/producătorilor deveniţi invitaţi permanenţi ai festivalurilor, dar şi pe cele ale unor oameni care, în ciuda unor glorii trecute, nu justifică în nici un fel banii primiţi. Cum se ajunge la această situaţie? Simplu – graţie concursului de selecţie a proiectelor cinematografice.
CNC, faza „dosar“
Concursul se organizează pe trei secţiuni: filme de ficţiune de lung sau scurtmetraj, documentare şi animaţie, cu menţiunea că debuturile şi proiectele de dezvoltare (viitoarele scenarii) primesc finanţări separate. Pentru a simplifica lucrurile, în cele ce urmează mă voi referi strict la filmele de ficţiune de lungmetraj. Deci... Sesiunile de selecţie sînt organizate în două etape: selecţia scenariilor şi selecţia proiectelor cinematografice. Pentru a putea participa la concurs, persoanele juridice şi fizice autorizate ca atare (producătorul) trebuie să completeze o cerere de îns
