Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a afirmat joi, la RFI, că până la sfârşitul anului ar urma să fie disponibilizaţi încă 16.000 de bugetari, iar în 2011 numărul celor care vor fi daţi afară este de aproximativ 30.000, informează NewsIn.
"Nu mai am acum această cifră exactă (a disponibilizărilor - n.r.), dar până la sfârşitul anului sunt prevăzuţi să mai fie disponibilizaţi 16 mii, după care anul viitor, dacă reţin bine, era vorba de o cifră de încă 30 de mii. Dar problema este că avem acest surplus de forţă de muncă în sistemul public. Din păcate, s-a angajat fără nici o raţiune. Pur şi simplu, ori de câte ori e un ciclu electoral, din păcate s-a întâmplat acest lucru şi realitatea este că avem un aparat funcţionăresc şi un personal în sectorul public mult mai numeros decât cel din alte ţări. O analiză a Băncii Mondiale ne arăta că la Ministerul Finanţelor, avem un personal mai mare decât au Austria, Germania, Franţa", a susţinut liderul PDL.
Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a afirmat joi, la RFI, că până la sfârşitul anului ar urma să fie disponibilizaţi încă 16.000 de bugetari, iar în 2011 numărul celor care vor fi daţi afară este de aproximativ 30.000, informează NewsIn.
"Nu mai am acum această cifră exactă (a disponibilizărilor - n.r.), dar până la sfârşitul anului sunt prevăzuţi să mai fie disponibilizaţi 16 mii, după care anul viitor, dacă reţin bine, era vorba de o cifră de încă 30 de mii. Dar problema este că avem acest surplus de forţă de muncă în sistemul public. Din păcate, s-a angajat fără nici o raţiune. Pur şi simplu, ori de câte ori e un ciclu electoral, din păcate s-a întâmplat acest lucru şi realitatea este că avem un aparat funcţionăresc şi un personal în sectorul public mult mai numeros decât cel din alte ţări. O analiză a Băncii Mondiale ne arăta că la Ministerul Finanţelor, avem un personal mai mare decât au