A înfiinţat la Cluj prima companie de balet independentă din România. Astfel, 16 tineri care ar fi devenit şomeri după terminarea studiilor şi-au găsit un loc de muncă.
„Statul are posturile blocate. Era păcat ca o generaţie atât de bună să facă la finalul liceului altceva decât a învăţat atâţia ani", motivează Alexandru Wolff iniţiativa de a deschide la Cluj Teatrul de Balet, prima companie de balet independentă din România. Astfel, cea mai mare parte a ultimei generaţii de absolvenţi de la Liceul de Coregrafie „Octavian Stroia" a reuşit, datorită celei mai noi instituţii de cultură înfiinţate în Cluj, să-şi găsească un loc de muncă. Ideea nu a apărut, însă, întâmplător, spune Alexandru Wolff, directorul Teatrului de Balet. Fost coordonator de proiecte culturale în cadrul evenimentului „Sibiu - Capitală Culturală Europeană", Wolff i-a implicat pe foştii elevi ai liceului de coregrafie din Cluj în câteva spectacole.
Balerini „copţi" la Sibiu
„Am vrut să colaborez cu ei, să joace în spectacole, să-i coacem, astfel încât atunci când termină să putem deschide o companie de sine stătătoare. Am considerat Clujul perfect pentru un asemenea proiect. Are o infrastructură culturală excelentă, ai de unde recruta balerini, aveam toate premisele ca acest proiect să poată reuşi la Cluj", explică Wolff. Prima reprezentaţie a Teatrului de Balet din Cluj a avut loc la începutul lunii octombrie, cu sala plină. Cu toate acestea, Alexandru Wolff este de părere că instituţia este privită de către clujeni ca fiind o „ciudăţenie": „Teatrul de Balet Cluj este privit ca o ciudăţenie. Toţi se întreabă cum rezistăm, cine ne susţine, de unde am apărut. Trebuie să aibă doar curajul şi încrederea să vadă un spectacol de-al nostru şi vor decide singuri dacă merită să ne urmărească în continuare".
Proiecte neconveţionale
Potrivit lui Wolff, 20% di