Timp de 442 de ani, Macao a fost sub stăpânire portugheză, devenind cea mai veche posesiune europeană în Asia. În 1999, administrarea regiunii a revenit chinezilor şi mulţi au spus atunci că zilele de glorie ale coloniei se apropie de sfârşit. Nu a fost să fie aşa.
Macao este o provincie specială a Republicii Populare Chineze, aşezată la circa 60 km de Hong Kong şi 145 km de oraşul chinez Guangzhou. Este formată dintr-o peninsulă şi două insule, Taipa şi Coloane. Se spune că, iniţial, peninsula era o insulă, dar acumulările de nisip au lipit-o la propriu de China. Fosta colonie portugheză se bucură de un climat subtropical, ceea ce îi conferă statutul de destinaţie turistică pentru toate anotimpurile.
Cum se ajunge acolo? Cu avionul, bineînţeles. Ofertele sunt destul de variate, însă preţul transportului nu va scădea sub 1.000 de euro, din cauza faptului că Europa nu are o conexiune directă cu Macao (zborul Lisabona-Macao a fost suspendat acum câţiva ani). Astfel, trebuie ajuns într-un oraş mare din Asia (Bangkok, Beijing, Kuala Lumpur) şi de acolo încă un zbor vă aduce în acest paradis atât de puţin cunoscut. Cea mai ieftină alternativă rămâne un zbor până la Hong Kong, de unde puteţi lua un feribot (din jumătate în jumătate de oră, de dimineaţa până seara) până la Macao.
Macao este unul dintre cele mai frumoase oraşe din Asia. Cu o atmosferă tipic europeană, fosta enclavă portugheză este exemplul perfect de lux colonial, cu nu mai puţin de 30 de monumente din secolul trecut, extrem de bine păstrate şi în stare de funcţionare (de altfel, regiunea este sit protejat UNESCO din 2005). Facilităţile pentru turişti sunt extraordinare şi cuprind atât hoteluri mici şi cochete, cât şi posesiuni ale marilor lanţuri internaţionale, însă vedeta în Macao este delicioasa bucătărie portugheză care de-a lungul secolelor a fuzionat aici cu cea asiatică cre