Festivalul Naţional de Teatru e mai mult decît un simplu festival. Nu neapărat pentru că e „naţional“ – şi, deci, implică teatrul românesc în ansamblul său – cît pentru că, prin format şi portanţă, are un impact care trece dincolo de evenimentele programate de selecţioner. FNT nu e doar o sărbătoare a teatrului, o vitrină a creaţiei contemporane româneşti, o platformă de schimb intercultural, o bursă de spectacole, o rampă de lansare pentru artişti tineri... FNT înseamnă toate acestea la un loc plus neliniştea (constructivă) unui şantier în permanentă transformare. Da, dinamismul scenei româneşti se vede din selecţia spectacolelor, dar şi din manifestările programate în secţiunile conexe, adăugate construcţiei propriu-zise. Probabil că primul merit al selecţionerului Cristina Modreanu a fost că a vrut să-şi articuleze propria viziune într-o continuitate, pe temelia construită de fostul selecţioner, Marina Constantinescu. Pornind de la deschiderile spre teatrul european iniţiate de aceasta, Modreanu a consacrat o secţiune specială dedicată spectacolelor invitate din străinătate. Comparaţia e absolut necesară pentru că nu poţi să pretinzi regizorilor români să creeze spectacole exportabile în Occident, dacă aici, în ţară, spectacolele de succes produse în afara graniţelor de-abia dacă sînt cunoscute (de regulă, tot la festivaluri, nu prin turnee). Şi exact aceasta a fost una dintre ambiţiile Cristinei Modreanu: să transforme festivalul într-un showcase, într-o vitrină-bursă de spectacole. Zeci de critici de teatru, producători şi programatori au venit să vadă ce e în „vitrină“ şi, eventual, să „cumpere“; micro-stagiunea de teatru românesc de la Avignon, din această vară, e, într-un fel, una dintre micile reuşite în această direcţie. Al doilea punct marcat a fost dosarul consacrat de revista Alternatives théâtrales, teatrului românesc contemporan. Publicaţie trimes