Afirmaţia îi aparţine lui Sam Vaknin, unul dintre cei mai importanţi analişti ai fenomenului. România este singurul stat care nu a semnat, în 2008, "Declaraţia de la Istanbul" de condamnare a traficului ilegal cu organe umane
Problema traficului de organe umane pare a fi una fără rezolvare în România. Se ştie că există, dar nimeni nu doreşte s-o rezolve, iar acest comerţ oneros continuă nestingherit, pe internet. Sam Vaknin, colaborator al publicaţiilor Global Politician, "International Analyst Network" şi "Los Angeles Chronicle", a acordat, în exclusivitate pentru Adevărul de Seară, un interviu pe această temă spinoasă.
Viaţa vândută la talciocul de pe Internet. Un rinichi costă 3.000 de euro
- Există reţele de traficanţi cu organe umane, care operează în România?
- Dacă aş afirma că există o reţea imensă, aş exagera însă la nivel mondial, anual, sunt recoltate şi transplantate 10.000 de organe.
- Câţi români credeţi că îşi vând organele pe piaţa neagră?
- Sunt aproape 600 de donatori cunoscuţi în Moldova, dar pentru România nu se cunoaşte o cifră oficială. Totuşi, ar fi corect să presupunem că în fiecare an, în jur de 100 de români îşi vând rinichii brokerilor de organe din Israel, care lucrează cu spitalele din Africa de Sud. Alte 200-300 de persoane din ţara dumneavoastră îşi vând organele, în special rinichii, cercurilor criminale şi reţelelor cu conexiuni în Turcia, Brazilia, Italia şi USA. Organele din România au devenit scumpe aşa că recoltarea de organe s-a mutat în Asia şi în America de Sud.
- Cum ar putea fi schiţat portretul traficantului român ?
- Multe persoane sunt implicate în astfel de reţele: criminali mărunţi, politicieni, medici, oameni de afaceri, poliţişti, funcţionari din aeroporturi. În cazul României, portretul traficantului de organe este cel al „donatorului", persoană care îşi vinde rinichiul
