Organizatorii anunţă lansarea a peste 50 de automobile ecologice, de la maşini pur electrice, continuând cu hybride şi până la „clean diesel“. Americanii, în general, şi californienii, în special, se autodefinesc drept cei mai „green“ locuitori ai planetei.
Deloc întâmplător, actuala ediţie a Salonului Auto de la Los Angeles este dominată de maşinile „verzi". Organizatorii anunţă peste 50 de asemenea automobile, de la maşini pur electrice, continuând cu plug-in hybride şi până la fuel cell sau chiar „clean diesel".
Este de remarcat că, la americani, dieselul este perceput ca o soluţie eco, aproape exotică. În ciuda eforturilor depuse de foarte mulţi constructori europeni, motorina nu a prins aproape deloc, iar actuala strategie de repoziţionare a dieselului este considerată mai penetrantă.
Indiscutabil, marile premiere se numesc Chevy Volt şi Nissan LEAF. Volt este primul automobil „extended range"care poate merge pur electric între 25 şi 50 de mile (maximum 80 km), dar cu o autonomie de 500 km, mulţumită unui motor pe benzină care „învârte" un generator electric ce reîncarcă bateria.
Notabil, cele patru roţi sunt propulsate eminamente electric, rolul motorului clasic fiind rezervat exclusiv regenerării bateriei. LEAF este pur electric, fiind alimentat de o baterie încărcată timp de aproape şapte ore (la 220 V) sau numai 30-40 minute dacă găseşti o staţie fast-recharge.
Terminatorul Arnold este eco
Nissan a omologat autonomia la 175 km, o distanţă impresionantă pentru un EV (electric vehicle). Preţurile - 41.500 de dolari pentru VOLT şi aproape 39.000 de dolari pentru LEAF - nu sperie prea tare, având în vedere bonusurile primite de guvernul federal dar şi de la cele locale - cap de listă California!
Destul de amuzant cum Arnold Schwarzenegger, cunoscut ca mare fan de Hummer în anii '90, a trecut acum la maşini eco în c