Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, este de părere că declaraţiile lui Traian Băsescu la adresa poliţiştilor "care au făcut striptease aruncându-şi şepcile" sunt generate de începutul luptei taberelor Blaga şi Udrea-Falcă pentru şefia PDL, potrivit Newsin.
"Este începutul unei lupte brutale pentru şefia PDL, este lupta între aripa Blaga - aripa Falcă-Udrea şi, din păcate, Poliţia şi MAI au intrat la mijloc în acest joc. Eu nu spun că nu s-au făcut exagerări la Neamţ, evident că da, trebuie să plătească, dar în spatele acestei chestiuni se află o luptă de putere. Iar domnul Băsescu are o preferinţă pentru Ministerul de Interne pe care o cunoaştem şi noi foarte bine", a afirmat Geoană, la Antena 3.
Preşedintele Traian Băsescu s-a referit miercuri, la începutul şedinţei de Guvern la care a participat, la situaţia Poliţiei în contextul problemelor din Piatra Neamţ. "Nu voi evita nici subiectul a ceea ce se întâmplă la Ministerul de Interne, adică la băieţii care au început să facă striptease aruncându-şi şepcile, acum îşi aruncă caracterul pe toate televiziunile. Ne aşteptăm şi la alte evoluţii", a afirmat şeful statului.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, este de părere că declaraţiile lui Traian Băsescu la adresa poliţiştilor "care au făcut striptease aruncându-şi şepcile" sunt generate de începutul luptei taberelor Blaga şi Udrea-Falcă pentru şefia PDL, potrivit Newsin.
"Este începutul unei lupte brutale pentru şefia PDL, este lupta între aripa Blaga - aripa Falcă-Udrea şi, din păcate, Poliţia şi MAI au intrat la mijloc în acest joc. Eu nu spun că nu s-au făcut exagerări la Neamţ, evident că da, trebuie să plătească, dar în spatele acestei chestiuni se află o luptă de putere. Iar domnul Băsescu are o preferinţă pentru Ministerul de Interne pe care o cunoaştem şi noi foarte bine", a afirmat Geoană, la Antena 3.
Preşedintele Traian B