Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitarea termică a blocurilor din oraş începe abia la anul

Publicat in Adevarul, joi 18 noiembrie 2010 ·

Lucrările de reabilitare termică a celor 17 blocuri din Arad, care au fost incluse în programul guvernamental înainte de emiterea ultimei ordonanţe de urgenţă vor începe în primăvara anului viitor.

Pentru a fi posibil acest lucru trebuie organizate licitaţii în urma cărora vor fi selectate firmele care se vor ocupa de procesul de reabilitare. „Este vorba despre blocurile care au fost incluse în programul de reabilitare termică”, spune Claudia Macra, city managerul Primăriei municipiului Arad.

Lucrările impun şi zugrăvirea faţadelor

Lucrările care se vor executa la cele 17 blocuri sunt de anvelopare (termoizolare), care va impune şi o zugrăvire a faţadelor, montarea de şarpante, precum şi înlocuirea părţilor comune (ţevi, instalaţii). Proprietarii de apartamente trebuie să plătească conform studiilor de fezabilitate între 600 şi 990 de euro pentru reabilitarea termică a blocurilor. Sumele diferă în funcţie de suprafaţa apartamentelor şi de mărimea blocului, respectiv de suprafaţa care trebuie reabilitată.

Reprezentanţii Primăriei mai spun că asociaţiile de locatari care doresc să intre în noul program de reabilitare termică trebuie să ştie că pot să acceseze credite cu garanţii de la Guvern numai dacă îndeplinesc unele condiţii. Astfel, în cazul asociaţiei de proprietari, decizia de reabilitare termică a blocului de locuinţe şi de contractare a unui împrumut bancar se va lua de Adunarea Generală a Proprietarilor, legal constituită, care hotărăşte cu votul a minimum 90 la sută din membrii acesteia.

Preşedintele asociaţiei de proprietari are obligaţia de a înştiinţa toţi proprietarii din condominiu, inclusiv pe cei care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari, prin afişarea hotărârii Adunării Generale a asociaţiei de proprietari la avizierul asociaţiei, în termen de 5 zile de la data adoptării acesteia.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 7 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Peste 40 de palestinieni din Gaza, aduși în România. Misiunea a fost executată la solicitarea UE VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Peste 40 de cetățeni din Fâșia Gaza au fost preluați miercuri, 19 martie, din Israel și vor fi aduși în România, unde o parte din ei vor rămâne, iar ceilalți vor fi transferați în Norvegia și în Franța. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum 4 ore
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Emisiunile zilei de joi, 20 martie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

George Simion: Sunt la Bruxelles, facem o ședință înainte de Consiliul European. Am fost în același avion cu Ilie Bolojan, era la clasa business

Gandul acum o ora
George Simion, candidatul desemnat al suveraniștilor din România, a dezvăluit că actualul președinte interimar al României, Ilie Bolojan, a călătorit cu avionul la clasa business. Liderul AUR susține pentru Realitatea Plus că în ciuda desecretizării

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 8 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

PÎCCJ Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu, trimiși în judecată pentru instigare la violență pe rețele de socializare

Ziua Constanta acum 10 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus astăzi, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: incitare la violență

Marius Tucă Show începe joi, 20 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

joi

2°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

2°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/11°
Constanta
acum

joi

2°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

-2°
joi

-2°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°