Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urmărit prins cu cinci zile înainte de prescrierea faptei

Publicat in Vocea Brailei, joi 18 noiembrie 2010 ·

* dacă ar mai fi reuşit să stea ascuns până duminică, bărbatul ar fi scăpat de închisoare * el era căutat din 2004, pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă

Un brăilean care fugea de închisoare de mai bine de şase ani, a fost prins de poliţişti cu doar cinci zile înainte să i se prescrie fapta. Dacă ar fi reuşit să mai stea ascuns până duminica viitoare, bărbatul ar fi scăpat de pedeapsa cu închisoarea la care fusese condamnat în lipsă.

Octavian Marica (44 de ani) a fost prins marţi seară, în jurul orei 20.30, în urma investigaţiilor efectuate de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Brăila - Compartimentul Urmăriţi. Aceştia s-au deplasat în municipiul Bucureşti şi, cu sprijinul colegilor de la Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigaţii Criminale - Serviciul Urmăriri, au reuşit să-l depisteze pe bărbat, urmărit la nivel naţional din mai 2004 şi, la nivel internaţional, din anul 2009, prin Biroului Naţional Interpol. Acesta a fost încarcerat în arestul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Brăileanul se sustrăgea de la executarea pedeapsei închisorii de 1,2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, la care a fost condamnat de Judecătoria Brăila. Instanţa de Judecată a reţinut în sarcina sa că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din municipiul Brăila, în perioada 1999 - 2000, a folosit în interes personal suma de 80.000 de lei, pe care a ridicat-o în avans spre decontare. Neregulile au ieşit la iveală în urma unui control efectuat de Garda Finaciară şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice la SC "OMAX Import Export" SRL, la care Marica era administrator. * dacă ar mai fi reuşit să stea ascuns până duminică, bărbatul ar fi scăpat de închisoare * el era căutat din 2004, pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă

Un brăi

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 4 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 2 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 10 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 9 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum 4 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Vremea

București
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-4°
lun.

-4°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°