Elevii din comuna Fârtăţeşti, judeţul Vâlcea, vin la scoală pe jos sau cu căruţa din cauză că, de două zile, microbuzele şcolare nu mai circulă. La această situaţie s-a ajuns şi ca urmare a comasării şcolilor, la cele două unităţi din comună învăţând aproape 300 de elevi ce provin din 20 de sate, unele situate la 12 kilometri distanţă. Sursa: Nicoleta Ene
Părinţii micuţilor au încercat să le ofere o alternativă, fie cu maşina, bicicleta sau căruţa, dar cei mai mulţi şcolari sunt nevoiţi să vină pe jos.
"În fiecare dimineaţa, la ora 6.30, o pregătesc pe fetiţa mea pentru grădiniţă, adăp calul şi umflu roţile la căruţă. După ce totul e gata, plec prin sat să adun copiii care nu au cu ce să ajungă. Am vreo zece prichindei pe care îi duc şi-i aduc de la şcoală, zilnic fac 12 kilometri. Ajutor îmi este cumnata mea care îi supravegează pentru că eu trebuie să ţin hăţurile", povesteşte Maria Ioardache, din satul Giuleştii de Sus.
Niţu Marinică, din satul Dejoi, are trei copii la şcoală, pe care îi aduce zilnic câte şase kilometri cu maşina. "Pe lângă ai mei mai iau încă trei – patru, nu-i pot lăsa pe jos. Îmi pare rău de ei că sunt mici, drumul este lung. Ne descurcăm greu, benzina este scumpă, iar microbuzele şcolare stau parcate în faţa primăriei în loc să transporte elevii", spune supărat părintele.
Nu sunt fonduri suficiente
Primăria a anunţat conducerea unităţilor de învăţământ din comună că transportul şcolar va fi suspendat începând cu data de 15 noiembrie. "Noi am anunţat inspectoratul şcolar şi aşteptăm să se rezolve situaţia. Vreo 40 de elevi care locuiesc în satele îndepărtate: Căteţu, Dejoi, Giuleştii de Sus, Afânata, nu au prea venit la şcoală zilele astea, iar noi am fost înţelegători", susţine Alexandru Buşu, directorul şcolii din satul Rusăneşti.
În urmă cu patru zile transportul şcolar a fost suspendat din