Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orădenii îşi tratează bolile „după ureche” şi suportă consecinţele

Publicat in Adevarul, joi 18 noiembrie 2010 ·

Farmaciile din Oradea sunt luate cu asalt de pacienţii care vor antibioticele fără reţetă. Deşi în farmacii aceste medicamente se eliberează strict pe bază de reţetă, medicii de familie se plâng că mulţi bolnavi şi le cumpără fără.

Farmaciştii şi medicii de familie din Oradea au de-a face cu tot mai mulţi pacienţi care se tratează după ureche. Jumătate dintre orădenii bolnavi iau acasă antibiotice, fără prescripţie medicală, şi ajung imuni la ele, situaţie care poate duce la complicaţii sau chiar decese. „Pacienţii au tendinţa să se trateze fără să ceară sfatul medicului de familie sau a specialistului. Problemele unui tratament greşit pot apărea şi după o lună. Acest lucru se întâmplă în special la gravide şi la copii”, a spus Dorina Popa, preşedinta Federaţiei Medicilor de Familie Bihor.

În unele farmacii orădenii îşi pot cumpăra fără probleme antibioticele, cu toate că ele se eliberează doar cu prescripţie medicală. „Până acum mi-am cumpărat antibioticele fără să am reţetă de la medicul de familie şi nu am avut nicio problemă la farmacie. Eu nu am încredere în medici, pentru că am păţit să primesc o medicaţie greşită şi atunci prefer să sar peste partea asta. Am păţit să primesc şi înlocuitor, ceea ce nu mi se pare corect”, a explicat Călin Marincaş.

Antibiotice eliberate pentru urgenţe

Orădenii recunosc că, decât să stea la cozi în faţa cabinetelor medicilor de familie, preferă să îşi cumpere din farmacie antibiotice fără reţetă. „Noi eliberăm antibiotice doar pentru cazurile de urgenţă, adică un tratament de 24 de ore, iar apoi îi îndrumăm la specialist”, a spus farmacista Nicoleta Mureşan (foto).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump compară tarifele globale cu administrarea de medicamente

Mediafax acum o ora
Acțiunile asiatice au înregistrat pierderi abrupte în primele ședințe de tranzacționare de luni, iar contractele futures de pe piața bursieră americană au deschis în scădere puternică. Investitorii sunt îngrijorați că tarifele impuse de Trump ar put

Traficul rutier pe autostrada A7 Ploiești – Buzău se închide până pe 25 mai. Rute ocolitoare

Libertatea acum o ora
Circulația rutieră pe autostrada A7 Ploiești-Buzău, între localitățile Dumbrava și Mizil, se va închide de luni, 7 aprilie, de la ora 13.00, până în 25 mai, pentru efectuarea de lucrări, a anunțat Centrul Infotrafic, duminică.

Casa Albă dă vina pe iPhone pentru Signalgate

News.ro acum o ora
O investigaţie internă făcută de autorităţile dela Casa Albă după scandalul Signalgate arată cu degetul către iPhone-ul consilierului pentru securitate naţională Mike Waltz. Investigaţia, despre care scrie pe surse The Guardian, sugerează că funcţia

Arabia Saudită reduce preţurile petrolului pentru Asia la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni

News.ro acum o ora
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a redus duminică preţurile ţiţeiului pentru clienţii din Asia, destinat livrărilor din luna mai, la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni. Decizia vine la scurt timp după anunţul sur

Secretarul pentru Comerţ al SUA explică de ce există tarife pentru insule locuite doar de pinguini

News.ro acum 3 ore
Secretarul pentru Comerţ al SUA, Howard Lutnick, a explicat duminică, în emisiunea „Face the Nation” de la CBS, de ce insule locuite doar de pinguini au fost incluse pe lista cu tarife a lui Donald Trump. "Dacă lăsăm ceva în afara listei, ţările car

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Aleksandar Vučić a anunţat, duminică, că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie, cu un novice în politică, Đuro Macut, în calitate de prim-ministru, relatează Politico. Guvernul precedent al ţării balcanice a picat în martie, î

Horoscop pentru săptămâna 07-13 aprilie 2025. Ce te așteaptă pe plan personal și profesional

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec Tinzi la începutul săptămânii se te ocupi mai mult de copii și de persoana iubită. Sunt bune în acest sens plus a desfășura activități comune cu cei dragi și a te distra. Creativitatea este accentuată şi bine ar fi să-i inviți şi pe ceilalţi

Donald Trump, fără milă împotriva infractorilor: „Instrucţiunile preşedintelui sunt foarte clare: trebuie să cerem pedeapsa cu moartea ori de câte ori este posibil”

Ziare.com acum o ora
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a justificat decizia de a solicita pedeapsa capitală pentru suspectul acuzat de uciderea unui director din domeniul asigurărilor de sănătate. Ea a subliniat că administrația Trump va adopta această mă

Donald Trump crede că China a făcut să eşueze un proiect de acord asupra Tik Tok din cauza taxelor vamale

G4Media acum o ora
Donald Trump a afirmat duminică că China a făcut să eşueze un proiect de acord cu Statele Unite privind vânzarea reţelei de socializare Tik Tok din cauza noilor taxe vamale impuse de Washington, scrie AFP, citată de Agerpres. „Dacă le-aş fi dat o mi

Taxele vamale, Iranul şi Gaza, pe agenda vizitei lui Netanyahu la Washington

News.ro acum 2 ore
Creşterea taxelor vamale anunţată de Donald Trump, tensiunile cu Iranul şi ofensiva israeliană din Gaza se află pe agenda discuţiilor de luni dintre premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele american la Casa Albă, relatează AFP. Netanya

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-1°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°