Cei patru frontierişti arădeni reţinuţi pentru luare de mită vor fi cercetaţi în stare de libertate după ce judecătorii Tribunalului Arad au respins astăzi cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile.
După ce ieri, patru poliţişti de frontieră, de la Punctele de Trecere ale Frontierei Turnu şi Nădlac, au fost reţinuţi de procurori, pentru 24 de ore, astăzi, procurorii arădeni au propus arestarea preventivă a celor patru, pentru 29 de zile. la fel ca şi în cazul delor 11 poliţişti reţinuţi pentru mită la jumătatea lunii octombrie, şi de această dată magistraţii arădeni au considerat că nu e necesar să emită pe numele celor patru mandate de arestare.
„Toţi cei patru, trei bărbaţi şi o femeie, au fost prezentaţi astăzi Tribunalului pentru propunerea de arestare preventivă ţinând cont că ordonanţa de reţinere a expirat la ora 14.00. Nu pot spune sigur că vor fi reţinuţi pentru 29 de zile, având în vedere ultima păţanie de acest fel, când poliţiştii au fost cercetaţi în stare de libertate”, a declarat în această dimineaţă pentru Adevărul de Seară, Codrin Gavra, procurorul-şef al secţiei Penale din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Conform anchetatorilor, în urma audierilor, unul dintre poliţişti a recunoscut că a luat bani pentru a permite trecerea frontierei de stat şoferilor care transportau persoane peste graniţă, iar ceilalţi trei nu au dorit să facă declaraţii.
Riscă închisoarea
Bogdana Marian, Emil Dragoş, Radu Sabău şi Alin Sighete., cei patru frontierişti reţinuţi au fost suspendaţi din funcţie pe perioada reţinerii. „ Atâta timp cât vor fi reţinuţi, cei patru sunt suspendaţi din funcţiile pe care le deţineau, conform procedurilor legale”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Mihaela Leş.
Ancheta procurorilor arădeni vizează şi opt poliţişti de frontieră şi vameşi