Pentru că a vrut să candideze fără să piardă fotoliul de primar al Haţegului, Nicolae Timiş, unul dintre principalii favoriţi ai alegerilor parţiale de pe 5 decembrie, este scos din cursa pentru locul de deputat în Colegiul Nr 3 din judeţul Hunedoara. Sursa: Ciprian Iancu
Timiş şi-a depus oficial candidatura la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 22 Hunedoara luni seara declarând că, în conformitate cu statul PNL, el nu mai este membru al acestui partid pentru că nu-şi mai plătise cotizaţia de câteva luni bune. Primarul Haţegului spera ca în acest mod să poată candida ca independent, fără să fie nevoit să demisioneze din PNL şi să-şi piardă astfel automat postul de primar.
Nicolae Timiş este de două luni în conflict făţiş cu liderii organizaţiei liberale din judeţul Hunedoara, dar aceştia nu l-au exclus din partid pentru că nu doreau să-i facă, de fapt, un serviciu: primarii daţi afară din partid nu îşi pierd postul, doar cei care demisionează.
PNL a contestat la Tribunalul Hunedoara candidatura ca independent a lui Nicolae Timiş, arătând că acesta încă este membru al partidului, iar formaţiunea are deja un candidat înscris în cursă, Mariana Câmpeanu.
Tribunalul a admis contestaţia şi a dispus anularea deciziei de acceptare a candidaturii lui Timiş luată iniţial de către Biroul Electoral. Ultima instanţă care va decide în acest caz este Curtea de Apel Alba Iulia.
Îl paşte excluderea "la momentul potrivit"
Preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Moloţ, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că organizaţia nu a contestat dreptul lui Timiş de a candida, ci faptul că acesta încearcă să candideze din postura de independent, cu toate că el este încă membru al PNL.
Întrebat dacă va aplica statului partidului pentru abaterile de care va putea fi acuzat Nicolae Timiş, Mircea Moloţ a declarat că va face acest lucru "la mo