Cei care vor vrea să discute despre drepturile celor mici sau să reclame abuzuri au la dispoziţie pagina de Facebook „Cucerirea drepturilor noastre”, realizată de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC).
Forumul de discuţii face parte dintr-un proiect pus la punct de FONPC, cu sprijinul mai multor ambasade şi al Unicef, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la ratificarea de către România a Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului. În plus, Ministerul Educaţiei a contribuit la promovarea acestei pagini de facebook în 25 de şcoli şi licee din ţară.
Federaţia va marca evenimentul printr-un spectacol ce va avea loc la Palatul Parlamentului, sala „Nicolae Iorga” (intrarea prin C1), între orele 10 şi 12.30, unde vor fi aşteptaţi 250 de copii din Bucureşti şi din ţară, precum şi profesori şi autorităţi centrale şi locale. Cei mici vor prezenta propria piesă de teatru şi videoclipul muzical realizat de ei pe tema drepturilor copilului.
Pe pagina de facebook, tinerii şi copiii sunt încurajaţi să-şi exprime opiniile privind drepturile lor, susţin organizatorii. Cele mai semnificative 1.000 de opinii vor fi inscripţionate pe baloane şi vor fi lansate în cadrul spectacolului de la Palatul Parlamentului.
Scrisoare de la copii pentru politicieni
La eveniment au fost invitaţi peste 100 de oameni politici, între care preşedintele ţării, primul ministru, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, miniştrii Educaţiei, Muncii, Sănătăţii. Aceştia vor primi din partea copiilor şi o scrisoare în care cei mici îşi vor spune părerea despre modul în care stattul român le apără sau nu drepturile.
„Iniţiativa îşi propune implicarea copiilor şi a tinerilor în promovarea şi implementarea respectării drepturilor copiilor şi cuprinde o serie de activităţi dedicate copiilor şi familiilor acestora, profesioniştilor, autorităţilor, reprez