Protecţia copilului în România, atîta cîtă e, e o bătălie dusă împotriva statului. Împotriva indiferenţei, neglijenţei, incompetenţei, corupţiei instituţiilor statului. Ştiu nenumărate campanii duse de persoane private, care au la îndemînă doar propriul bun (re)nume şi relaţii pe care sînt gata să le pună la bătaie pentru a face rost de bani, aparatură de spital, haine, jucării şi mîncare pentru copiii aflaţi în dificultate. La Mogoşoaia, într-un centru de plasament sînt 17 copii abandonaţi de părinţi. Zilnic sînt vizitaţi de oameni care încearcă să-i ajute aşa cum pot: cumpără pentru ei rechizite, alimente, haine, îi duc la muzee sau la film, în excursii sau plimbări în oraş. Oameni care nu-şi vor trece în CV-ul lor niciodată binele făcut: artişti, PR-işti, anonimi, jurnalişti, oameni de televiziune. Nu am auzit niciodată un funcţionar al statului mulţumindu-le pentru că fac treaba în locul lor. N-am văzut niciodată vreun document oficial care să consemneze că centrul acela îşi îndeplineşte rostul nu datorită grijii statului, ci datorită unor cetăţeni darnici cu timpul, banii şi sentimentele lor.
DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajos O foarte cunoscută jurnalistă a reuşit, cu ajutorul miilor de români care s-au implicat, să doteze cu aparatură medicală secţia de cardiochirurgie de la Spitalul de Copii „Marie Curie“ din Capitală. Aparatură scumpă care a însemnat luni bune de campanie în ziare şi televiziune, spectacole ţinute fără recompense materiale pentru protagonişti, ore întregi de dat interviuri şi explicaţii. Campania dusă de jurnalistă ar fi trebuit trecută la reuşite. Dar nu s-a întîmplat aşa: aparatură există, dar medici care să o folosească, nu. De ce? Statul a hotărît că nu se fac angajări pe timp de criză, nici măcar în domeniul medical, unde argumentele care i-ar putea ţine acasă, în România, pe
