Aflăm, gustăm, poate chiar savurăm - dacă nu zilnic, cel puţin săptămânal - abundenţa nimicului; a publicaţiilor sau a programelor care cultivă, chipurile, relaxarea, evadarea din cotidian, ce cad în desfătări ridicole, exacerbând vulgaritatea. Se pare că aşa ceva se cere. Dar cine cere?! Poate cineva predispus să încurajeze "paradisul" patimilor şi al desfătării... Oricum, e o mare necunoscută.

Iar alegerea depinde de sufletul şi de calităţile fiecărui om în parte.

Pe scurt, partea nesănătoasă a democraţiei noastre este aceea care stimulează detaşarea de lucrurile bune, ce ar putea înnobila omul. Implicit societatea în care trăieşte. În rest, totul e politică... de mahala.

Cel mai dureros aspect în România postrevoluţionară este însă lipsa de interes pentru promovarea excelenţei în cercetare. Despre starea cercetării ştiinţifice româneşti se scrie cu obidă sau se vorbeşte în cercuri restrânse. Se pare că aşa se cere. Important de ştiut este că, la nivel mondial, cercetarea românească "lipseşte cu desăvârşire". Ca atare, nici în privinţa publicaţiilor româneşti la nivel internaţional nu stăm strălucit: în plină "eră postcomunistă", mai exact în perioada 1996-2007, România se situa penultima, în clasament: pe locul 43 (din 45). Aşadar, cercetarea nu mai este privită cu ochi buni. În lista priorităţilor politice, a dispărut aproape locul ştiinţei. Unii cercetători sunt de părere că la acest eşec îşi dau concursul atât indiferenţa autorităţilor faţă de domeniu, cât şi lipsa de pregătire a personalului. Adică se lasă totul la voia întâmplării. E limpede că este o "întâmplare" studiată. Şi asta în condiţiile în care ţara noastră nu duce lipsă de materie cenuşie. Dimpotrivă, potenţialul de afirmare în lumea ştiinţifică internaţională este mare. Dar modul defectuos de ocupare a posturilor în cercetare, precum şi modalităţile de plată a personalului su