Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu Italia, 1-1, meciul amical disputat în oraşul austriac Klagenfurt.
Golul României a fost marcat de atacantul Ciprian Marica, în minutul 34, în urma unui şut plasat din 6 metri.
Italienii au egalat târziu, în minutul 82, după ce "capul" pe spate trimis de Quagliarella în urma unui corner bătut la colţul scurt de Pirlo a intrat în poartă, deviat nefericit de acelaşi Marica.
Cele două formaţii:
Pantilimon (Tătăruşanu 46) - Râpă, Tamaş, Chivu (Goian 15), Raţ - Torje (Cr. Tănase 58), Ropotan (Alexa 80), Florescu, Deac (Silviu Ilie 90) - B. Stancu- Marica. Antrenor: Răzvan Lucescu
Viviano - Santon (Cassani 60), Bonucci, Ranocchia, Balzaretti - Aquilani, Ledesma (De Rossi 46, Pazzini 80), Mauri - Diamanti (Pirlo 46) - Balotelli (Quagliarella 60), Rossi (Gilardino 46). Antrenor: Cesare Prandelli.
Meciul din Austria a arătat o naţională a României mult schimbată în bine. Marica a fugit mult mai mult decât de obicei, iar extremele Torje şi Deac şi-au depăşit de nenumărate ori prin dribling adversarii, reintroducând în jocul tricolorilor acest procedeu tehnic parcă uitat în ultima vreme.
De asemenea, debutantul Râpă, fundaşul dreapta venit de la liderul Ligii I, Oţelul Galaţi, a surpins prin intervenţiile exacte şi "răutatea" din joc.
În ciuda plusurilor, românii nu au reuşit să se vindece de metehnele vechi: pasul înapoi când scorul este favorabil şi vulnerabilitatea la fazele fixe. Invitaţi să atace, peninsularii au obţinut o serie de lovituri libere şi cornere şi, în cele din urmă, au egalat.
Aşadar, România rămâne cu doar o singură victorie în 2010, 3-0 într-un meci amical în compania Hondurasului. Acest parcurs, care a mai însemnat înfrângeri cu Israelul, Macedonia sau Turcia în alte meciuri amicale, marchează cel mai slab an al naţionalei din ultimii 42 de ani. @N_P