Facultatea de Ştiinţe şi Litere din cadrul Universităţii „Petru Maior” (UPM) din Târgu-Mureş organizează, în perioada 19-20 noiembrie, o conferinţă internaţională de amploare, intitulată „Comunicare, context, interdisciplinaritate”. Aflată la prima sa ediţie, conferinţa se derulează în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mureş, Primăria municipiului Târgu-Mureş, Uniunea Scriitorilor din România şi revista „Vatra” şi va începe vineri, 19 noiembrie, la ora 10.00, cu deschiderea festivă, în Aula Magna a universităţii.
În cadrul deschiderii festive, vor rosti alocuţiuni Marius Paşcan – prefectul judeţului Mureş, precum şi alte oficialităţi importante ale judeţului şi municipiului nostru, prof. univ. dr. ing. Liviu Marian, rectorul Universităţii „Petru Maior”, prof. univ. dr. ing. Vasile Boloş, prorector al Universităţii „Petru Maior”, prof. univ. dr. Iulian Boldea, decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere, precum şi două personalităţi de anvergură ale culturii româneşti, academicienii Alexandru Surdu şi Gheorghe Vlăduţescu. „Conferinţa va continua, apoi, în aceeaşi zi, cu desfăşurarea lucrărilor pe secţiuni, în cadrul cărora vor fi susţinute comunicări ştiinţifice din domenii precum: comunicare, relaţii publice, jurnalism, psihologie, literatură şi lingvistică. În cadrul fiecărei secţiuni vor fi prezentate comunicări de un deosebit interes, susţinute de personalităţi ale vieţii academice şi ştiinţifice naţionale şi internaţionale”, a precizat prof. univ. dr. Iulian Boldea.
Potrivit acestuia, la conferinţă vor participa peste cincizeci de cercetători, cadre didactice universitare şi doctoranzi din România, Franţa, Elveţia, Republica Moldova şi Grecia. „Prin amploarea dezbaterilor şi prin anvergura personalităţilor participante, conferinţa cu participare internaţională intitulată „Comunicare, context, interdisciplinaritate”, ediţia I, se va constitui, suntem