Aproape 96% dintre lucrările expuse în cadrul primei licitaţii de artă organizate în sistem duplex Timişoara - Bucureşti, au fost adjudecate. Totalul vânzărilor a fost de 745.000 euro. În Banat au rămas trei vedete ale Licitaţiei de Toamnă : „Trandafiri sălbatici” de Nicolae Grigorescu, „Crâng la Brebu”, de Ştefan Luchian, şi „Fumătoarea de opiu”, de Theodor Pallady.
Investiţii de mare valoare
Deşi perioadă de criză, o bună parte dintre investitori şi-au îndreptat atenţia spre operele de artă, mai precis a tablourilor scoase la licitaţie, purtând semnătura unor pictori români celebri. Anul trecut casele de licitaţii au cunoscut adevărate recorduri pentru artiştii români, circa 1,3 milioane de euro fiind investiţi de colecţionari în tablouri de mare valoare. Cele mai importante achiziţii au fost lucrarea “Aişe”, semnată de Camil Ressu, adjudecată cu 160.000 de euro, la licitaţia din iunie 2009, organizată de casa Artmark, Acesata a fost urmată “Port”, semnată de Marcel Iancu, vândută la aceeaşi licitaţie cu 130.000 de euro, arată portalul specializat www.tudor-art.com.
Investiţiile în opere de artă s-au numărat şi în acest an printre preferinţele investitorilor. Fapt dovedit de succesul atins de “Licitaţia de toamnă”, de la finele lunii octombrie, organizată de Artmark pentru prima oară în sistem duplex Timişoara - Bucureşti. Această licitaţie a adus împreună aproximativ 700 de colecţionari şi investitori din Bucureşti şi din vestul ţăriii, într-un spectacol care a avut în centru 139 de opere de artă, aparţinând unor personalităţi marcante în arta românească a ultimelor două secole.
În două zile de expunere, peste 500 de timişoreni vizitaseră expoziţia operelor, iar în decursul licitaţiei au condus detaşat o vreme întrecerea dintre marile oraşe pentru cele mai bune opere de artă din piaţa românească.
“Co