„Medalia de onoare", cel mai recent film al lui Călin Peter Netzer, este un film mai mult decât foarte onorabil, o adevărată bijuterie tratată cu multă migală şi talent de o întreagă echipă, din care, pe lângă actori, trebuie neapărat menţionat şi lăudat scenaristul Tudor Voican, dar şi operatorul Liviu Mărghidan.
Nu trebuie însă căzut în capcana de a merge să-l vedeţi doar pentru a constata cum s-a descurcat el, Ion Iliescu, care îşi joacă propriul rol, ca de altfel şi alţi preşedinţi din lumea asta. Sigur că îi iese scena şi încă din prima, din spusele realizatorilor, pentru că e necesară şi o latură histrionică pentru cineva care a reuşit în alegeri chiar de mai multe ori decât ar fi fost cazul. Neîndoios momentul de la Cotroceni va rămâne unul antologic, dar nu atât prin prezenţa sa, ci prin filmarea spectaculoasă, muzica imnului naţional bine mixată şi personajele pe care se presupune că trebuie să le felicite: generalul (Ion Lucian) just şi modest ca laude la adresa demnitarului, dar şi extraordinarul Victor Rebengiuc (Ion I. Ion), soldatul gata să se dea mare, să fie duplicitar (replica „eu pe dumneavoastră v-am votat" este de două ori cu haz, pentru că e bine ştiută poziţia politică reală a actorului, dar şi a personajului, care mărturiseşte, ceva mai înainte, că l-a ales pe Vadim la urnă).
Mult mai puternice sunt, le-aş putea spune, dialogurile cu sine ale lui Rebengiuc, în baie, în faţa oglinzii, mai ceva ca Robert De Niro, atunci când îşi repetă discursul pentru întâlnirea cu liderul ţării sau pur şi simplu pe muteşte când se mai serveşte cu câte o gură de tărie. Soţia lui Ion e Nina. O coincidenţă de combinaţie de nume lesne de ghicit, pentru prototipul cuplului la pensie! Indiferent de suma pe care o aduce poştaşul. Ea este arţăgoasă, pare nesuferită, şi multă vreme te tot întrebi de ce refuză să-i vorbească bărbatului alături de care
