Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scad comisioanele pentru credite

Publicat in Romania Libera, joi 18 noiembrie 2010 ·

Deputaţii au decis, printre altele, plafonarea comisioanelor pentru credite şi au impus băncilor să refinanţeze împru­muturile clienţilor al căror grad de îndatorare depăşeşte 70%.

Ordonanţa 50/2010 a creditelor pentru po­pulaţie a fost amendată iarşi în Comisia de Buget- Finanţe a Camerei Depu­taţilor. De această dată, parlamentarii au trecut la discutarea punctelor importante ale actului normativ, printre care stabilirea modului de calcul al dobânzii, dar şi a nivelului maxim al comisioanelor. Dacă în primul caz nu au existat modificări substanţiale (dobânda variabilă rămâne definită ca suma dintre unul dintre indicii EURIBOR/ROBOR/LIBOR şi o marjă fixă pe toată durata creditului), în privinţa comisioanelor putem vorbi despre o modificare în avantajul clienţilor. Este vorba despre plafonarea comisionului pentru administrarea creditului la un nivel maxim egal cu cel pentru administrarea conturilor (subs­tanţial mai redus şi, în unele cazuri, chiar zero). Despre acest amendament, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea, spune că s-ar putea întoarce împotriva clienţilor. „Băncile care au comision de administrare pentru conturile curente zero vor fi dezavantajate. În cele din urmă, ele vor fi nevoite să crească aceste comisioane pentru a le aduce la nivelul comisioanelor pentru credite", a spus Gheţea în faţa Comisiei. Nici propunerea privind refinanţarea sau reeşalo­narea creditelor pentru clienţii supraîndatoraţi nu a fost bine primită de către reprezentanţii mediului bancar. „În condiţiile în care clienţii bugetari reprezintă o treime din sold şi acestora le-au fost reduse veniturile cu 25%, pentru creditele în sold, acest lucru este dărâmător", spune Veronica Răducănescu, director al Direcţiei de reglementare şi autorizare a BNR, citată de www.money.ro.

Cele mai importante modificări ale OUG 50:

Băncile sunt obligate să r

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 32 minute
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Şefa Comisiei Europene anunţă ajutoare de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii

Mediafax acum 6 minute
„Mă aflu aici pentru a vă asigura că Europa vă este alături”, a declarat Ursula von der Leyen la o conferinţă de presă în oraşul polonez Wroclaw. Ea a spus că 10 miliarde de euro vor fi puse la dispoziţie din fondurile de coeziune ale UE şi că unele

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Nicolae Ciucă: Pentru evitarea altor tragedii cauzate de inundaţii, fac apel la autorităţile centrale şi la cele locale din judeţele dunărene să se pregătească pentru viitura care vine pe fluviu

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că pentru evitarea altor tragedii cauzate de inundaţii, face apel la autorităţile centrale şi la cele locale din judeţele dunărene să se pregătească pentru viitura care vine pe fluviu. El arată că ministrul Me

Caz incredibil: fostul crainic al clubului Dinamo, reţinut sub acuzaţia că a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot. El a fost demascat și de Justițiarul din Berceni

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 5 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Traian Băsescu, mesaj RO-ALERT pentru „viitură de incompetenţă la guvern”

HotNews acum 2 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat joi, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că dacă sistemul de avertizare RO-ALERT ar fi funcționat în cazul inundațiilor catastrofale de la sfârșitul săptămânii trecute, atunci numărul victimelo

Mai multe magazine din Capitală închise de ANPC. Vindeau ilegal țigări minorilor. Amenzi uriașe

Ziare.com acum 4 ore
ANPC a efectuat joi, 19 septembrie, mai multe controale la magazine din București pentru a verifica dacă se vând țigări minorilor. Au fost descoperite 13 astfel de unități. ANPC a suspendat, joi, 19 eptembrie, activitatea a 13 magazine din București

Soţul celei mai bogate rusoaice, arestat sub acuzaţia de crimă după un schimb de focuri la birou

News.ro acum 54 minute
Vladislav Bakalchuk, soţul celei mai bogate femei din Rusia, a fost arestat şi acuzat de crimă joi, după un schimb de focuri de armă sângeros la sediul din Moscova al celui mai mare retailer online din Rusia, au declarat avocaţii săi, potrivit Reute

Negrescu: PSD este pregătit să aibă o altă abordare în această campanie electorală. Au fost greşeli nenumărate, unii au dat dovadă de aroganţă, au pierdut contactul cu cetăţenii / Marcel Ciolacu a căutat să înveţe mult din greşeli

News.ro acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, joi, că PSD este pregătit să aibă o altă abordare în această campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, el arâtând că au fost greşeli nenumărate, la alegerile anterioare, când unii au dat do

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/19°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

17°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°