Ce face ca filmul "Medalia de onoare" sa treaca totusi stacheta spre o realizare meritorie este fundalul emotional/relational al povestii. In scenariul atent scris, pornit de la un fapt real folclorizat, Tudor Voican opereaza cu niste derapaje ale ego-ului destul de sensibile in exploatare. Pensionarul Ion I. Ion (Victor Rebenciuc) primeste intr-o buna zi o medalie de onoare pentru merite deosebite in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Atita doar ca ii vine greu sa-si dea seama care au fost acestea. In cautare, da peste scrisorile trimise de pe front sotiei sale; continuturile banale cuprind si o anecdota despre un coleg de patrula, care trasese o salva de tun asupra unei masini nemtesti in retragere, fara s-o nimereasca. Incercind sa se convinga de existenta unui merit propriu care sa justifice medalia, Ion I. Ion isi asuma actul respectiv, transformindu-l intr-o izbinda personala asupra nemtilor. Astfel, ajunge la concluzia ca, in data respectiva, a distrus vitejeste comandamentul,fapt ce a condus la acordarea medaliei. Avem de-a face cu o rocada mentala destul de serioasa, care nu are nimic de-a face cu sinapse ale normalitatii. E adevarat ca Ion I. Ion este descris si construit ca un alcoolic neimplinit, pregatit sa-si impuna ego-ul in toate si in cele mai variate situatii, insa asumarea mentala a unui fals nu are cum sa se intimple decit in conditii speciale. Aceste conditii ar fi trebuit create de regia lui Calin Peter Netzer. Aflat la al doilea lung-metraj, regizorul are o aplecare deosebita spre scenarii (hiper)dramatice si regii asemenea. Debutul sau, Maria, urmarea nefericirile unei prostituate pure la suflet, un soi de Maria Magdalena napastuita dincolo de veridic. Imi amintesc din acel film secvente de goana in relanti si mult plins directionat catre spectatori. Intre timp, vremea cinema-ului la sentiment a mai trecut, iar regizorul Calin Peter Net