În 10 staţii din Craiova au fost montate camere video şi panouri electronice, iar vehiculele au fost dotate cu sisteme GPS. Investiţia va permitemonitorizarea mijloacelor de transport în comun. Astfel, călătorii vor şti cu precizie în cât timp trebuie să sosească următorul autobuz.
Regia Autonomă de Transport Craiova a montat panouri de afişaj în 20 de staţii de autobuz din oraş, amplasând şi camere video în 10 dintre ele. Momentan, tabelele electronice indică doar ora şi data.
Reprezetanţii RAT spun însă că, de la 1 decembrie, panourile vor afişa să o serie întreagă de informaţii legate de circulaţia mijloacelor de transport în comun prin staţia respectivă, urmând să anunţe inclusiv peste câte minute va sosi următorul autobuz. Acest lucru este posibil în condiţiile în care vehiculele au fost dotate cu instalaţii GPS şi vor fi supravegheate pe tot parcursul traseului, cu ajutorul camerelor deja montate în staţii.
Jumătate din bani, de la UE
Directorul RAT Craiova, Marinel Florescu, a precizat că, de luna viitoare, la sediul regiei va funcţiona un dispecerat central, care va monitoriza imaginile video şi modul în care se desfăşoară circulaţia autobuzelor în oraş. „Valoare acestui amplu proiect, care prevede mai multe dotări, este de două milioane de euro, jumătate din sumă fiind obţinută de la Comisia Europeană. Restul banilor provin din bugetul municipalităţii“, a precizat Marinel Florescu.
Unii dintre craioveni nici nu au remarcat însă echipamentele montate în staţiile din Bănie. Tudor Ţecu, de 59 de ani, spune că nu a obsevat nici camerele video, nici panourile de afişaj, deşi circulă aproape zilnic cu autobuzul. „Sincer, dacă nu mi le arătaţi, nu le-aş fi văzut. Cred că au legătură cu frecvenţa autobuzelor, că altfel nu îmi explic de ce au montat camere“, şi-a dat cu părerea pensionarul.
Tramvaie cu consu