Foto: Jurnalul foto Prevederile au fost făcute publice de către Cseke Atilla, ministrul Sănătăţii, cu ocazia prezentării proiectului de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Legii Farmaciei nr. 266/2008. Astfel, potrivit noii legi, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2011, în Bucureşti va exista o farmacie la 3.000 locuitori, în municipiile reşedinţă de judeţ va exista o farmacie la 3.500 locuitori, iar în celelalte localităţi, 1 farmacie la 4.000 de lucuitori. Noua lege a farmaciei vine şi cu o altă prevedere importantă: serviciul de permanenţă în unităţile farmaceutice. Astfel, într-o localitate cu cel puţin 20.000 de locuitori trebuie să existe minimum o farmacie care să asigure asistenţă farmaceutică permanentă. Cseke Atilla a ţinut să motiveze această decizie spunând că “în judeţe ca Ilfov, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomiţa nu există nici o farmacie cu program prelungit, în timp ce judeţe ca Braşov, Galaţi, Alba, Olt, Satu Mare, Suceava, Vrancea sau Caraş-Severin există doar o farmacie cu program permanent”.
Totodată, conform modificărilor la lege, o farmacie va putea fi înfiinţată şi va funcţiona ca o societate comercială, în care farmacistul este asociat unic sau este în asociaţii de farmacişti care deţin cel puţin 51% din acţiuni. Motivul: “Numai când unitatea farmaceutică va redeveni a farmacistului, acesta se va preocupa mai mult de buna asigurare a serviciilor farmaceutice ale unităţii respectice”, a adăugat ministrul Sănătăţii. Această prevedere a legii urmăreşte ca farmaciile să nu devină societăţi comerciale care au ca principal scop profitul. Conştient de faptul că şi un farmacist are ca obiectiv obţinerea de profit, Cseke Atilla a precizat că farmacistul nu va administra farmacia în scop exclusiv economic, ci dintr-o perspectivă profesională.
Până în prezent, farmacistul-şef conducea unitatea doar în baza unu