În UE, exporturile de vin românesc realizate în primele opt luni din acest an au valorat circa 4,48 milioane euro, pentru o cantitate de 4,2 milioane litri. În aceeaşi perioadă, România a exportat în afara UE 1,7 milioane litri vin, în valoare de peste 3,2 milioane euro
Unele dintre vinurile româneşti ajung peste hotare la preţuri de până la trei ori mai mari comparativ cu cele cu care sunt vândute pe piaţa hotelurilor şi restaurantelor din România, potrivit unor producători din domeniu.
În primele opt luni, România a exportat în afara Uniunii Europene 1,7 milioane litri vin, în valoare de peste 3,2 milioane euro, conform datelor obţinute de gândul de la Ministerul Agriculturii. În UE, exporturile făcute în primele opt luni din acest an au valorat circa 4,48 milioane euro, pentru o cantitate de 4,2 milioane litri.
În total, România a exportat în lume, în intervalul menţionat, circa 6 milioane de litri de vin, în valoare de 7,6 milioane euro. "Cea mai pretenţioasă piaţă este cea din Japonia. Printre producătorii de vin se spune că, dacă reuşeşti să intri pe această piaţă, atunci poţi reuşi pe orice altă zonă", a declarat pentru gândul Dumitru Tosa, vicepreşedinte Zarea. Acesta spune că, de exemplu, spumantul fermentat în sticlă produs de Zarea, care se vinde în magazinele din România cu 28-30 de lei pe sticlă, echivalentul a 6-7 euro, este cumpărat de japonezi cu 19 euro pe sticlă.
Un alt producător de vinuri, care exportă în Franţa, spune că preţul aceleiaşi sticle de vin produse de el ajunge să fie mai mare cu 15-20% în Franţa, comparativ cu preţul cu care aceeaşi sticlă este vândută în hotelurile şi restaurantele din România. "Avem 17 hectare pe rod, cu un singur soi, şi vindem 100.000 sticle pe an. Cel mai scump vin produs de noi pleacă de la noi cu un preţ de 280 lei şi poate fi găsit în reţeaua HoReCa şi magazinele specializate. Exportăm