Programul "Stop Fumat", finanţat cu bani colectaţi din taxa de viciu, oferă medicamente şi consiliere psihologică celor care vor să renunţe la tutun. Sursa: SHUTTERSTOCK
Peste 13.000 de români au primit până acum tratament pentru a renunţa la ţigări. Anul trecut, 40% dintre cei care au urmat tratamentul integral în cadrul programului au renunţat la fumat.
Fumătorii primesc consiliere psihologică şi tratament cu medicamentele Champix, Zyban şi plasturi cu nicotină. Acestea se dau celor incluşi în program la fiecare două săptămâni, când revin la control, timp de 2-3 luni cât durează tratamentul.
"În anii trecuţi, am avut multe cazuri în care oamenii veneau la o şedinţă şi apoi renunţau. Pentru a-i motiva să urmeze tratamentul până la capăt, acum se plătesc consultaţiile medicale (100 de lei) şi consilierea psihologică (patru şedinţe - 200 de lei). Medicamentele - costă între 180 şi 320 pe lună - se oferă gratuit", explică medicul Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Naţional "Stop Fumat".
Şedinţe de informare, în fiecare miercuri
Pentru a afla în ce măsură ar putea să vă ajute oferta "de stat" ca să vă lăsaţi de fumat puteţi să mergeţi în fiecare miercuri, de la ora 15.30, la Institul de Pneumologie "Marius Nasta" din Bucureşti. Aici au loc sesiuni de informare despre tratatamenul propus.
"Participarea la aceste şedinţe e gratuită, iar fumătorii doritori să scape nu au nevoie de bilet de trimitere, ci doar de bunăvoinţă", spune medicul Magdalena Ciobanu. În funcţie de ce aflaţi la aceste şedinţe, puteţi decide dacă tratamentele vi se potrivesc sau nu.
Medici disponibili în toate judeţele ţării
Pentru fumătorii din ţară nu există încă astfel de grupuri, însă ei au la dispoziţie un tel verde 08008 STOP FUMAT (08008.7867.38628), disponibil doar în reţeaua Romtelecom. Pentru