Ieri s-a deschis Târgul Internaţional Gaudeamus, la Pavilionul Central Romexpo, care va putea fi vizitat până pe 22 noiembrie. Cărţi la 5, 10 sau 15 lei, reduceri cuprinse între 10% şi 70%, lansarea celor mai noi volume din seria de autor Mario Vargas Llosa, câştigătorul Nobelului pentru Literatură din acest an, o carte de bucate “regală”, nelipsitele romane cu vampiri, dar şi prezenţa lui Norman Manea, cel mai tradus autor român în străinătate, sunt doar câteva din surprizele pregătite în acest an la Gaudeamus. Ce mai e nou pe la edituri? ”Anul acesta, Humanitas vine cu 300 de titluri, dintre care 50 sunt volume noi, iar reducerile sunt de 10% la toate cărţile”, declară Gabriela Maaz, director de promovare al editurii. În plus, se găsesc şi volume la 10 şi 15 lei. Sunt peste 30 de lansări, iar printre titlurile noi prezente la târg se numără “Aer cu diamante”-Traian T. Coşovei, Mircea Cărtărescu, Iaru Florin, Ion Stratan, “Fluturele negru” de Radu Paraschivescu, “Cartea întrebărilor” de Ioana Pârvulescu şi “Epoca de fier” de J.M. Coetzee, câştigătorul Nobelului pentru Literatură în 2003. Editura vine şi cu o veste bună pentru cititorii lui Llosa: are în pregătire cel mai nou volum al autorului,”Visul celtului”, apărut în toamna acestui an în Spania şi America de Sud care urmează a fi lansat în România în 2011. Sâmbătă, se va lansa o nouă serie de autor dedicată lui Mario Vargas Llosa, câştigătorul Nobelului pentru Literatură 2010. Seria numără 16 titluri, dintre care 5 sunt ediţii noi. Tot sâmbătă se mai lansează “Jurnal esenţial” de Monica Lovinescu. Editura All vine cu 700 de titluri la Gaudeamus, cărţile beneficiind de reduceri cuprinse între 15 şi 7 de procente. Potrivit Anei Androne, coordonator de marketing la Editura All, titlurile cu cel mai mare potenţial de vânzare în cadrul târgului sunt: “Călătorie în jurul camerei mele/Leprosul din cetatea Aosta” d