Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Fanii italieni sunt mai rasişti decât românii!"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Suporterii tricolori aflaţi miercuri la Klagenfurt (Austria) s-au comportat civilizat şi au încurajat naţionala. Unii l-au ironizat pe Lucescu jr. şi l-au cerut pe Adi Mutu. Sursa: PROSPORT

După un an în care a dormit în ghete, naţionala de fotbal a României s-a trezit la spartul târgului, evoluând cu personalitate în ultimul amical din 2010, contra Italiei, meci care s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Tricolorii au fost miercuri seară, la Klagenfurt, la doar opt minute de o victorie de prestigiu în faţa campioanei mondiale din 2006.

Cu două goluri la activ, dintre care unul înscris involuntar, Ciprian Marica şi-a respectat statutul de vedetă a naţionalei şi a făcut de toate: a deschis scorul în minutul 34, apoi i-a umilit pe fundaşii italieni cu şerpuirile sale, pentru ca în minutul 82 să devieze nefericit balonul în poarta noastră. Şi alţi tricolori au impresionat contra peninsularilor.

Tinerii Râpă, Ropotan şi Torje au făcut furori, dar, dintre nou-veniţi, nici Bogdan Stancu, socotit "noul Mutu", n-a dezamăgit.

"Lucescu out" şi "Mutu in"

Suporterii tricolori au fost alături de echipă, deşi evoluţia României a dezamăgit în 2010: o singură victorie, 3-0 cu Honduras. Aproximativ 500 de fani veniţi din Austria şi din împrejurimi au încurajat naţionala, fluturând steaguri şi scandând "România, România", dar nu l-au cruţat pe Răzvan Lucescu.

Selecţionerul a fost apostrofat, iar Adrian Mutu, starul aflat în dizgraţie, a fost aplaudat în absenţă. "Lucescu out" şi "Mutu in" au fost două bannere lipite deasupra băncii de rezerve a României. Un alt carton a ţinut să reamintească poziţia neonorantă ocupată de naţională: "Clasament FIFA: 1. Spania...41. Burkina faso... 47. Guinea... 52. Lucescu (lumea a IV-a)".

"Din partea românilor s-a auzit un «Buuu»!"

La meciul de miercuri, împot

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 58 minute
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Barem Bacalaureat 2024. Ce vor puncta profesorii când vor corecta lucrările la Limba şi Literatura Română

Mediafax acum 13 minute
Subiectele şi baremele la Limba şi Literatura Română au fost publicate de către Ministerul Educaţiei pe edu.ro. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în perioada 1 - 5 iulie în 477 de centre.

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 2 ore
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Tîlvăr: România continuă să fie un contributor activ la întărirea capacităţilor de apărare ale NATO

Mediafax acum o ora
„În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, precum şi aspecte relevante privitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 2 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum 58 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum o ora
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum 2 ore
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Horoscop 2 iulie 2024. BALANȚELE se concentrează asupra vieții personale

Gandul acum 19 minute
Ziua va fi calmă și liniștită. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de marți, 2 iulie 2024. Berbec Ești un adevărat maestru al seducției. De ceva timp, reușești să atragi o serie de persoane. Se pare că nimeni nu poate rezista farmecelor tale. Da

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°