Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, care îşi serbează astăzi cea de-a 59 aniversare, a primit în dar un cadou original: un calendar pentru anul viitor, cu pozele a 12 fete selectate în urma unui casting pe o reţea de socializare.
Pe lângă zâmbetul larg pe care îl afişează pe filele calendarului, fiecare fată are şi un mesaj special pentru şeful statului moldovean. „Cel mai tare cadou pentru cel mai tare preşedinte", „Iubiţi şi câinii vagabonzi, sunt mai cinstiţi şi uneori mai lorzi", „Da-adevărului. Pa-arhivelor", aşa sună câteva dintre mesaje. Fetele i-au mai urat „La mulţi ani!" lui Mihai Ghimpu şi prin intermediul unui filmuleţ postat pe internet.
Şi Putin a avut parte de o surpriză similară
Contactaţi de „Adevărul", autorii calendarului, membrii Presei Sportive din Republica Moldova, au declarat că acest dar nu are nicio conotaţie politică. „A fost o idee spontană, niciunul dintre noi nu suntem afiliaţi politic. Fetele au răspuns afirmativ propunerii noastre, fără a primi vreo remunerare bănească. Nu avem de gând să vindem calendarele, doar vrem să-l vedem pe Ghimpu zâmbind", a mărturisit Adrian, cel care a venit cu ideea cadoului. Fără îndoială, cei de la Presa Sportivă au avut de unde să se inspire. În această toamnă şi premierul rus Vladimir Putin, care a împlinit 58 de ani, a primit de ziua sa un cadou similar. 12 studente ale Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii din Moscova au pozat provocator într-un calendar, pus la vânzare în mii de exemplare de ziua lui Putin.