Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irlanda ridică steagul alb în faţa atacului cu bani al UE şi FMI

Publicat in Romania Libera, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Săptămâna viitoare se va şti exact dacă cele 100 de miliarde de euro merg la bănci sau la trezorerie.

Guvernatorul băncii centrale irlandeze, Patrick Honohan, se aşteaptă ca Irlanda să primească un împrumut de „mai multe zeci de miliarde de euro", în urma discuţiilor cu partenerii europeni, transmite AFP, citată de Mediafax. „Mă aştept să fie pus la dispoziţia Irlandei un împrumut, fapt deloc îngrijorător. Discuţiile sunt serioase, iar ei (Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional - n.r.) nu ar trimite o misiune atât de importantă dacă nu s-ar fi avut în vedere un împrumut. Vorbim de un împrumut de mai multe zeci de miliarde de euro"" a afirmat Honohan la postul de radio RTE. O delegaţie a Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional a venit în Irlanda pentru a convinge Dublinul să accepte un plan internaţional de salvare a sistemului bancar, ale cărui probleme ameninţă stabilitatea zonei euro. Premierul irlandez, Brian Cowen, spusese, miercuri, că delegaţia va analiza tipul de asistenţă de care ar avea nevoie Irlanda şi a respins sugestiile că guvernul discută cu partenerii europeni un plan de susţinere financiară.

Miniştrii de Finanţe din zona euro vor stabili săptămâna viitoare un program de salvare pentru Irlanda, a declarat ministrul de Finanţe bulgar, Simeon Djankov, citat de EUobserver, preluat de agenţia Novinite. ŢMă aştept ca o decizie referitoare la un ajutor (pentru Irlanda - n.r.) să fie luată într-o săptămână", a declarat Djankov presei bulgare după o întâlnire a miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană, organizată miercuri la Bruxelles. Întâlnirea miniştrilor de Finanţe a avut ca subiect principal problema Irlandei, a menţionat oficialul bulgar. UE a propus Irlandei un pachet de finanţare de 100 de miliarde de euro, după ce deficitul bugetar prognozat a ajuns la 32% din PIB din cauza costurilo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl provoacă pe Donald Trump la o dezbatere televizată la CNN

Ziua Constanta acum o ora
Candidata democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA. Candidata demo

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 17 minute
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum o ora
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Franţa are un nou guvern condus de Michel Barnier

Mediafax acum o ora
Michel Barnier, fost negociator-şef pentru Brexit, este acum prim-ministrul Franţei, conducând un guvern format din personalităţi experimentate alături de noi figuri politice. Priorităţile noului guvern includ tranziţia ecologică, reformarea servici

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 2 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum o ora
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 3 ore
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 3 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°