Curierul de Est, recent apăruta carte de dialoguri a lui Norman Manea cu Edward Kanterian, este, probabil, cea mai solidă carte de convorbiri a celui mai tradus și mai premiat, pe plan internațional, dintre scriitorii români în viață (din motive asupra cărora am mai zăbovit, nu iau în discuție cazul Hertei Müller). Pentru cei care au citit proza, eseurile și interviurile de pînă acum ale lui Norman Manea, noutățile din prezentul volum sînt relativ puține și, așa-zicînd, „de nuanță“. Provocat permanent de impetuosul, iscoditorul Kanterian, scriitorul revine, răbdător, asupra unor chestiuni intens dezbătute și a unor teme personale (dar nu numai personale) pe care le dezvoltă cu calm, echilibru și o nesmintită voință de exactitate. Cele trei convorbiri, purtate pe multiple teme la intervale destul de mari de timp, acoperă un întreg deceniu (1999-1001, 2007, 2009). Spre deosebire de precedentele cărți-dialog ale lui Manea (cu Leon Volovici și, respectiv, Saul Bellow), în prezenta avem de-a face cu o relație diferită și cumva asimetrică între interlocutori. Pentru prima dată, intervievatorul e un om mult mai tînăr decît intervievatul și, în plus, aflat inițial în dezacord cu poziția sa față de „culpa fericită“ a lui Mircea Eliade. Totodată, Kanterian – actualmente lector dr. în filozofie la Universitatea Oxford, specializat în cercetarea memoriei fascismului european – vine cu o altă experiență a alterității exilate: expatriat în 1981 (la doar 12 ani), el provine dintr-o familie românească de origine (parțial) armeană. Mi se pare, de aceea, puțin curios că, într-o carte unde se discută mult – și foarte substanțial! – despre Holocaust și formele antisemitismului, fără a fi uitate nici tragedii etnice de dată mai recentă, nu apare deloc amintit genocidul din 1915 comis de Junii Turci împotriva armenilor. E de adăugat că această carte de convorbiri a apărut aproape si