Laboratorul Spitalului Judeţean „Dr. Constantin Opriş" a epuizat încă din 17 noiembrie banii pentru analize pe acest an. Maramureşenii care trebuie să îşi facă analize au două variante: aşteaptă până în decembrie când le vine rândul ori bagă mâna în buzunar şi se adresează unui laborator privat.
În 17 noiembrie, Spitalul Judeţean „Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare a rămas fără fonduri pentru efectuarea analizelor compensate sau gratuite în cadrul laboratorului paraclinic. Dacă la începutul lunii noiembrie, zilnic, 20 de adulţi şi 10 copii care aveau recomandare din partea medicilor de familie sau a medicilor de specialitate beneficiau gratuit de aceste analize, în prezent situaţia s-a schimbat.
Peste 15 adulţi şi 10 copii se programează zilnic ca să efectueze diverse analize, însă pentru luna decembrie. Astfel, maramureşenii care trebuie să efectueze analize la recomandarea medicului de familie sunt nevoiţi fie să se programeze pentru o zi din luna decembrie, fie să se adreseze unui laborator privat.
„Nu mai efectuăm analize"
Directorul medical de la Spitalul Judeţean din Baia Mare spune că singurele analize care se efectuează sunt cele care vin la Unitatea Primire Urgenţe (UPU). „Nu mai efectuăm analize numai pentru cei care ajung la UPU sau pentru cei care au boli cronice grave sau pentru bolnavii din spital care trebuie să intre în operaţii, spre exemplu. Ni s-au terminat reactivii, substanţele, nu mai avem consumabile pentru aparatele din laborator. Situaţia nu e deloc roz pentru noi toţi", a declarat directorul medical Sabin Nemeş Bota de la Spitalul Judeţean „Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare.
Ar trebui analize gratuit în privat
Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Maramureş, laboratoarele private din judeţ care au încheiat protocoale pentru efectuarea de analize n