Tot din străinătate, aduse prin “schimb de experienţă”, provin arzătoarele oxiacetilenice portabile, un soi de aparate de sudură cu flacără miniaturală, folosite la deschiderea seifurilor mai sofisticate, cu pereţi şi sisteme blindate de închidere. Cea mai periculoasă “recuzită” infracţională care şi-a făcut o apariţie din ce în ce mai spectaculoasă au fost însă armele de foc, de la pistoalele cu gaze până la arme letale cu glonţ. Tot atunci tâlharii mai mărunţi au început să folosească tot soiul de sprayuri paralizante menite să imobilizeze victimele mai uşor. Iar de aici până la traficul cu arme nu a mai fost decât un pas, parcurs în anii care au urmat.

Acum, la două decenii de la acele începuturi, încă ne mai legănăm cu iluzia că “la noi e totuşi bine, nu au ajuns mafioţii să se împuşte pe stradă, ziua în amiaza mare”. Din păcate adevărul este, iarăşi, departe de această viziune idealistă. În ultimele două decenii s-a structurat şi la noi o mafia a “gulerelor albe”, care a pus mâna pe o bună parte a avuţiei naţionale. Iar multe oraşe mari se află deja sub stăpânirea unor “clanuri infracţionale” din care fac parte atât pretinşi oameni ai legii, cât şi reprezentanţi de marcă ai vieţii politice.

Hoţi şi criminali în vremea comunismului

Cunoscut publicului mai ales în calitatea sa de autor al unor cărţi poliţiste de mare succes, bazate însă pe o vastă experienţă de anchetator criminalist, comisarul Traian Tandin ne-a descris, pe larg, evoluţia stării infracţionale de acum două decenii, pusă faţă în faţă cu cea din ultimii ani ai perioadei comuniste. “În timpul comunismului nu a existat ceea ce acum numim crimă organizată. Dar asta nu înseamnă că nu au existat infractori. ĺştia există de când lumea şi vor exista şi de acum înainte. Şi pe atunci existau tâlhării, unele comise cu o violenţă extremă, existau spărgători de loc