Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se mai creditează în vreme de criză în Ştefan cel Mare » Unul ţine clubul, altul jucătorii

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 19 noiembrie 2010 · ·

Nicolae Badea a investit la Dinamo în acest sezon aproximativ 2,2 milioane de euro, în timp ce Cristi Borcea e cel care plăteşte salariile şi primele fotbaliştilor

Retragerea lui Cristi Borcea, în vară, din funcţia de preşedinte executiv al clubului a însemnat şi bani mai puţini la bugetul clubului. Dacă în anii trecuţi fostul număr 1 al lui Dinamo credita cu milioane de euro, iar Vasile Turcu avea un aport substanţial, acum cel care şi-a asumat răspunderea de a susţine financiar echipa este Nicolae Badea. Surse autorizate susţin că preşedintele CA a investit din vară şi pînă în prezent aproximativ 2,2 milioane de euro, sumă ce a acoperit datorii şi cheltuieli de întreţinere!

Borcea îşi plăteşte preferaţii

Cristi Borcea s-a dedicat exclusiv jucătorilor cînd a fost prezent la biroul din Ştefan cel Mare. Aceleaşi surse afirmă că fostul preşedinte executiv a cotizat cu aproximativ 400.000 de euro în acest sezon, bani ce au acoperit salariile jucătorilor săi, întîietate avînd fotbaliştii preferaţi! "Cei plătiţi de Borcea sînt cu banii la zi, iar ceilalţi vin pe la club şi se plîng de ce nu-şi iau şi ei salariul!", a povestit un angajat al clubului. Acţionarul a suportat şi bonusurile pentru victoriile importante din campionat, cu Rapid, cu Steaua, cu Gloria Bistriţa şi cu Craiova, în Cupă.

"De multe ori, să fiu finul lui Borcea este un dezavantaj, întrucît eu îmi iau ultimul salariul. Dar cîştig pe plan spiritual"

Marius Niculae, atacant Dinamo

Trei acţionari au adus 0 lei

Pe acte, ca acţionari mai figurează Vasile Turcu, Dragoş Săvulescu şi Florian Walter, ultimul cesionîndu-le unui apropiat al său pînă cînd va găsi un cumpărător. Patronul lui "U" Cluj a ales această variantă pentru a putea conduce destinele ardelenilor. Nici unul dintre cei implicaţi în acţionariatul clubului din Ştefa

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 7 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum 56 minute
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°