Dacă activitatea extremiștilor romåni din țară și din emigrație în falsificarea activității politice și medicale a lui Paulescu este perfect explicabilă, aparent surprinzătoare a fost decizia Academiei Romåne, care în 1990 i-a acordat postmortem lui Paulescu titlul de membru al celui mai înalt for științific. Decizia a fost sprijinită dacă nu chiar inițiată, de academicianul Nicolae Cajal, membru marcant al comunității evreiești din București. În 2003, Eugen Simion, președintele Academiei din anii 1998-2004, l-a apărat cu dîrzenie pe Paulescu de cei care nu mai voiau să-i acorde onoa-rea unei prezente memoriale în Franța. În 2009, de data aceasta în calitatea sa de președinte al Secției de Filologie și Literatură a Academiei Romåne, Eugen Simion a acordat premiul Academiei Române pe 2007 volumului Noica și mișcarea legionară al lui de Sorin Lavric, o explicită și nu foarte îndemînatică tentativă de reabilitare a Gărzii de Fier și a unor ideologi ai acesteia. La sfîrșitul lunii august a anului 2003, într-un interviu acordat postului de radio București, în calitatea sa dublă de președinte al Federației Comunităților Evreiești din Romînia și de președinte al secției de științe medicale a Academiei Romîne, Nicolae Cajal, de pe patul său de moarte, va critica decizia de a nu se inaugura la Paris la spitalul Hôtel-Dieu, un bust în memoria lui Paulescu. Critica a fost apoi reluată de Eugen Simion și Maya Simionescu, președintele și respectiv vice-președintele Academiei Romåne. Cajal, Simion și Simionescu protestau în fapt împotriva deciziei Guvernului Romîniei, care prin Ministerul Afacerilor Externe a anulat participarea delegației romåne, condusă de Maya Simionescu, aflată deja la Paris pentru inaugurarea bustului lui Paulescu. Ca și alte domenii ale vieții culturale și științifice din România, medicina românească nu pare a dori să se despartă de simbolurile trecutu