Individul «Dragoş», care le-a spus părinţilor Mădălinei că are o înregistrare care dovedeşte că Petru Mircea este responsabil de moartea artistei, urmează să fie prins, relatează ziarul Click.
Potrivit ziarului Click, acesta a dispărut după ce s-a prezentat la uşa soţilor Manole şi le-a cerut 1.200 de lei împreumut, arătându-le totodată o înregistrare împotriva soţului Mădălinei.
Poliţiştii au reuşit să îi dea de urmă cu ajutorul telefonului mobil de pe care a vorbit cu părinţii artistei.
Persoanele care apăreau pe respectiva listă au fost contactate, iar multe dintre ele au oferit chiar informaţii cheie despre presupusul «Dragoş».
Potrivit avocatului familiei, individul va fi reţinut şi prezentat în faţa instanţei:
„Vom vedea dacă a fost sau nu la înmormântare, dacă-l cunoaşte sau nu pe Mircea Petru. El va fi adus la Bucureşti pentru a fi audiat de procurorul Moldovan. Rămâne de văzut dacă va fi confruntat cu Mircea Petru, dar, cu siguranţă, dacă înregistrarea există, trebuie făcută o expertiză tehnică. Trebuie să prezinte dovezile acelea înregistrate care, aşa cum le-ar fi declarat soţilor Manole, l-ar incrimina pe Petru Mircea. După ce familia Manole îl va recunoaşte, va fi anchetat", a declarat Bărbuceanu, avocatul familiei pentru Ring.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!