Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat joi seara că preşedintele american Barack Obama nu va avea nicio întrevedere bilaterală cu ocazia deplasării sale la Lisabona, unde vineri şi sâmbătă are loc summitul NATO.
Ministrul de externe Teodor Baconschi spunea, la sfârşitul lunii trecute, că este posibilă o întâlnire bilaterală Băsescu-Obama la summitul NATO care va avea loc luna viitoare la Lisabona, informează NewsIn. Capitala Portugaliei va găzdui şi summitul UE-SUA, care se va desfăşura în marja summitului NATO.
"Din câte am înţeles eu, la summitul de la Lisabona, care tocmai va începe, probabil 30 de lideri mondiali vor fi acolo, (preşedintele Obama - n.r.) nu se va întâlni cu niciunul, fiindcă merge la summit, îşi va îndeplini obiectivele şi va pleca. Nu vor avea loc întâlniri bilaterale", a declarat joi ambasadorul Mark Gitenstein la Antena 3.
El a făcut această declaraţie în contexul în care, întrebat de ce preşedintele american şi preşedintele Traian Băsescu nu au avut o întâlnire bilaterală până acum, a explicat că Barack Obama nu s-a întâlnit cu foarte mulţi lideri mondiali.
"S-a încercat găsirea unei date potrivite şi am fost aproape de multe ori, dar nu s-a întâmplat încă. Timpul este problema, calendarul. Sunt doi oameni foarte ocupaţi, care au probleme interne serioase", a explicat ambasadorul Mark Gitenstein.
Şi ministrul de externe român aducea aceste argumente. "Urmăriţi şi dumneavoastră scena politică americană, veţi vedea şi care este stilul noului preşedinte, atitudinea faţă de Europa în general şi priorităţile legate de alegerile parţiale pentru Senat şi Congres, de reforma sănătaţii, de dosarele strategice cum ar fi Afganistanul şi dosarul nuclear iranian", a spus Teodor Baconschi într-un interviu pentru hotnews.ro. "Deci trebuie să ieşim şi aici din provincialismul acestor bifări. Nu s-au văzut nici