Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartea Tibetană a Morţilor/ de MariusVasileanu

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Mi s-a întâmplat adesea în postura de profesor de istorie a religiilor să nu am suficient material bibliografic în limba română în cazul tradiţiilor aşa-numite "exotice". În astfel de cazuri eşti obligat să recomanzi cărţi apărute în alte limbi de circulaţie - la care studenţii români nu prea au acces, întâi de toate fiindcă nu se găsesc în bibliotecile din România, iar pe internet rareori sunt de găsit gratis (mă refer la ediţiile critice, academice). Paradoxul este că atunci când aceste cărţi se mai traduc, totuşi (rarisim) - nu mai discut acum feluritele aspecte, neajunsuri, legate de traducere -, nu sunt receptate aşa cum ar merita. Este şi cazul volumului de care mă voi ocupa acum: "Cartea tibetană a morţilor" (Ed. Paralela 45, 2009) cu un comentariu introductiv de Sfinţia Sa Dalai Lama.

Scriere clasică a buddhismului tibetan (secolul VIII), cartea a apărut fragmentar în mai multe ediţii în româneşte dar este prima oară când avem parte de o ediţie completă a lucrării compuse de legendarul Padmasambhava şi revelată de Terton Karma Lingpa. Trebuie subliniat din start că nici această traducere nu este tocmai profesionistă, căci e la a două mână: traducerea din tibetană în limba engleză a fost făcută de Gyurme Dorje, a fost redactată de Graham Coleman şi de Thupten Jinpa, iar traducerea din limba engleză în româneşte a fost realizată de Radu Claudiu Canahai. Avem de-a face cu o carte aparţinând deja culturii universale, lucrare îndelung frecventată de cercetători şi mari oameni de cultură. Personaj harismatic a cărui celebritate este depăşită doar de înţelepciunea cu care abordează diversele problematici ale lumii contemporane, Dalai Lama s-a ocupat personal de apariţia şi editarea acestei ediţii critice, arată Graham Coleman, într-un Cuvânt de mulţumire în care descrie prezentul proiect. Acelaşi Dalai Lama este autorul unui Studiu introductiv - o veritabi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 3 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, reclamând „nereguli în secţiile de votare din diaspora” şi susţinând că se „pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale”

News.ro acum 29 minute
AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe Luminiţa Odobescu pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Formaţiunea consideră că sistemul „pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale”. „Acest l

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 37 minute
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 3 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum o ora
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 3 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°