Şi ce dacă mai spune omul câteva vorbe grele la supărare, gen "javră" sau "zdreanţă"? Dacă stai să judeci la rece, javra (să-i spunem de acum înainte câine), nu-i altceva decât cel mai bun prieten al omului... Zdreanţa o fi ea mai jerpelită, dar dacă are valoare sentimentală, nu te desparţi de ea. O pătură mai zdrenţuită, dar călduroasă, e numai bună la vremea rea...
Şi ce dacă i-ai zis omului în faţă că e un cioban opărit? Uite că, odată ce opăritura s-a vindecat, ciobanul pe care l-ai făcut cu ou şi cu oţet se transformă într-un păstor gata să aibă grijă de tine... Până la urmă vorbele zboară şi rămân sentimentele. Au fost rele cândva, acum sunt bune. Şi, în fond, numai oamenii mari sunt în stare să ierte şi să uite.
Vă pomenesc toate aceste dulcegării ca să ştiţi la ce să vă aşteptaţi când Gigi Becali şi Mihai Stoica vor fi dispuşi să vorbească mai pe larg despre împăcarea lor.
Odată uitate şi iertate vorbele grele din trecut, Becali îşi va da seama că Mihai Stoica este cel mai bun manager din fotbalul românesc, iar MM va realiza şi el că Steaua este nu doar cea mai bună echipă din fotbalul românesc, dar şi casa lui la care s-a întors.
Ce va urma a doua zi e greu de spus. În epoca Becali, doar trei oameni cu personalitate au supravieţuit mai mult de câteva săptămâni la Steaua: Piţurcă, Olăroiu şi Mihai Stoica. Trei personaje după care Becali a suspinat şi a încercat ori de câte ori i-a fost greu să le facă să revină. Primul care a făcut-o a fost Piţurcă. Rezultatele le ştim deja, mai mult au durat tratativele decât perioada petrecută de acesta pe bancă. Olăroiu, deşi a plecat în termeni buni cu patronul de la Steaua, nu mai conteneşte să dea asigurări că încă nu e timpul să se întoarcă în Ghencea. Acum a revenit Mihai Stoica, omul care a făcut cel mai mare scandal la despărţirea de Becali. Cum se vor suporta cei doi?
N-au trecut multe