Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valvis are 1,2 mil. euro pentru promovarea Aqua Carpatica şi ţinteşte 10% din piaţă

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Jean Valvis, omul de afaceri elveţian de origine greacă, ce deţine compania Valvis Holdings, doreşte să obţină în următorii doi ani o cotă de piaţă în volum de 10% pe segmentul apelor minerale, după ce a lansat pe piaţa locală apa Aqua Carpatica.

"Estimăm un volum de vânzări de aproximativ 40 de milioane de litri în anul următor şi o cotă de piaţă de aproximativ 10% în următorii doi ani pentru Aqua Carpatica", spune Valvis, care a vândut în 2002 Dorna Apemin către Coca-Cola.

Omul de afaceri reintră astfel în competiţie cu o altă marcă pe care el a creat-o, Dorna, care se află pe poziţia a cincea în topul brandurilor de apă minerală, după Borsec, Izvorul Alb, Izvorul Minunilor - Stâna de Vale şi Bucovina, potrivit unui top al companiei de cercetare a pieţei MEMRB pentru luna octombrie 2010. Potrivit studiului citat, cele cinci mărci au o cotă de piaţă cumulată de 53,9 în volum.

Noul brand nu şi-a propus însă să muşte din cota de piaţă a competitorilor, ci doreşte să crească mizând pe potenţialul pieţei locale.

"Studiile indică faptul că în România consumul este în medie de 60 de litri, în timp ce în Europa Occidentală a ajuns la 120 de litri. Aşadar vizăm o piaţă cu potenţial de creştere, în care este loc pentru noi branduri", spun reprezentanţii Valvis Holding.

La un preţ mediu de vânzare de 2,5 lei per litru la raft şi vânzări de 40 de milioane de litri, Aqua Carpatica ar putea genera în primul an încasări la raft de 100 de milioane de lei (23,3 mil. euro).

Valvis pătrunde după aproape opt ani din nou pe această piaţă, dominată de jucători români şi estimată la 300 de milioane de euro, după ce a investit 12,5 milioane de euro în tehnologii de captare şi îmbuteliere. Unitatea de producţie se află la 20 de kilometri de Vatra Dornei, în comuna Panaci, are o capacitate anuală de producţie de 92

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru importurile din UE

Adevarul acum 25 minute
SUA vor impune de la 1 august taxe vamale de 30% pe bunurile importate din UE și Mexic, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 35 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 19 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 49 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 45 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°