La summitul NATO de la Lisabona consacrat modernizării Alianţei Nord-Atlantice, se vor lua două decizii: una legată de apărarea antirachetă, alta politică referitoare la viitorul concept strategic. La dezbaterile privind apărarea antirachetă, Franţa a refuzat multă vreme să participe dar între timp şi-a schimbat punctul de vedere. Despre miza acestui summit analistul Iulian Chifu, şeful Centrului de Prevenire a Conflictelor (audio)
La summitul NATO de la Lisabona consacrat modernizării Alianţei Nord-Atlantice, se vor lua două decizii: una legată de apărarea antirachetă, alta politică referitoare la viitorul concept strategic. La dezbaterile privind apărarea antirachetă, Franţa a refuzat multă vreme să participe dar între timp şi-a schimbat punctul de vedere.
Refuzul Parisului de a lua parte la discuţiile care animau cercurile strategice americane avea două origini. Una bugetară, alta filosofică. Parisul s-a temut o vreme că scutul antirachetă îi va ştirbi credibilitatea disuasiunii nucleare considerată drept ultima garanţie pentru interesele sale vitale.
În plus, Franţa consideră această disuasiune - bazată deci pe doi vectori nucleari, unul maritim altul aerian - drept cel mai eficient instrument împotriva ameninţării balistice.
Cu timpul şi probabil sub influenţa anumitor factori decisivi, Franţa şi-a schimbat poziţia. Palatul Elysée sprijină principiul unei apărări antirachetă propusă de preşedintele Barack Obama la Lisabona. Pe scurt, preşedintele Nicolas Sarkzoy s-a convins că disuasiunea şi scutul antirachetă pot fi complementare.
Mai rămâne acum ca Franţa să se poziţioneze clar, din punct de vedere industrial, în acest dosar sensibil dar şi extrem de costisitor. Trebui spus că Statele Unite au investit în apărarea antirachetă 150 de miliarde de dolari.
Nicio altă ţară din lume nu a mai făcut acest efort financiar din simplul