Meritul principal al lungmetrajului de debut al lui Constantin Popescu e faptul că recuperează o perioadă uitată sau neştiută, unul dintre puţinele momente din istoria naţională care ne fac azi să ne simţim mândri că ne-am născut în România. "Portretul luptătorului la tinereţe" nu vine nici prea târziu, nici prea devreme, iar "lipsurile" sale, cauzate de supraîncărcare, nu-i anulează importanţa.

Vorbim, de fapt, despre primul film din istoria cinematografiei consacrat rezistenţei armate anticomuniste din România. "Undeva în Est", realizat de Nicolae Mărgineanu în 1991, după romanul lui Augustin Buzura, "Feţele tăcerii", accentua mai mult rezistenţa pusă de ţărani colectivizării, chiar dacă portretiza şi un partizan memorabil, căpitanul Sterian, interpretat de regretatul Călin Nemeş.

Realizat în răstimpul a cinci ani şi filmat în decursul a 70 de zile (aproape dublu faţă de media obişnuită), "Portretul luptătorului la tinereţe" se îndepărtează de linia minimalistă (şi bine face.). La conferinţa de presă de lansare a filmului, directorul de imagine Liviu Marghidan chiar îşi exprima bucuria că, "într-un fel sau altul", n-a mai făcut un film minimalist, "deşi camera e mişcată"(!).

Forţând puţin nota, am putea spune că filmul de debut al lui Constantin Popescu e unul "maximalist". E un film de epocă, nu unul despre realitatea imediată. A avut o geneză îndelungată, s-a bazat pe documente şi mărturii autentice, a avut şi o producţie complicată - 140 actori, 300 figuranţi, un buget mare. 95% din recuzita de joc a fost autentică.

A fost filmat în locaţii numeroase, din Giurgiu până în Munţii Făgăraş, la -18 grade. Acţiunea lui acoperă o perioadă de timp de nouă ani (1950-1959). Filmul combină colorul cu alb-negrul, pelicula pe 35 mm cu cea pe 8 mm şi, deşi capitolele sunt aşezate cronologic, intercalează planul partiza