Talentul unor artişti poate să pornească la drum cu o maşină din material plastic, de jucărie, într-o copilărie devreme. La alţii talentul îşi începe călătoria cu tramvaiul, vehicul al liceanului şi studentului fără bani în buzunar, iar la alţi artişti talentul deodată acelerează cu maşina pe care şi-au cumpărat-o din primele lefuri de profesionişti, însă nebăgaţi în seamă la început.

E capricioasă, cu hachiţe, muza care îl poate lua de mână pe viitorul artist când e în pantaloni scurţi, la şcoală sau îl ia de braţ când e în blugii studenţiei sau apare tam-nesam muza şi când artistul e om în toată firea care deodată scoate la lumina reflectoarelor o creaţie de excepţie. Stela Popescu a clocotit totdeauna de temperament, harul ei a fost totdeauna la punctul de fierbere, aşa că vorbea repede într-un şirag de cuvinte amintind de rafalele unei mitraliere. “De când mă ştiu am gândit prea repede decât rosteam cuvintele şi de aia la gura mea era şi este un torent de vorbe. Dar şi de sentimente. Că nu-mi doarme sufletul mai deloc.”

De altfel, temperamentala şi scânteietoarea Stela Popescu era o permanentă sursă de îngrijorare pentru mama ei ca nu cumva curentul de pe scenă s-o ducă în răceală şi mai ales în amigdalita de care tot se împiedica. O viaţă întreagă a ţinut în braţe hazul şi hazul l-a îmbrăţişat tot timpul pe el. Nae Lăzărescu. Nu-l lăsa în pace talentul, îl zgândărea umorul tot timpul, aşa că în facultatea de economnie făcută la ASE în vreo 8 ani, Nae mai mult era pe scena festivalurilor artistice studenţeşti. De alfel, din echipele artistice ale studenţilor au răsărit îndrăgiţi artişti, colegi de vârstă cu Nae Lăzărescu, şi anume: Dan Spătaru, Pompilia Stoian, Anca Agemolu. Nae Lăzărescu nu se ducea la cursuri fiindcă scria cuplete şi era mai mereu la repetiţie. Aşa că mai mereu era dat afară din pricina prea numeroaselor absenţe.

Se afla înt