Istoria relaţiilor dintre conducătorii comunişti ai României şi Iugoslaviei au dat naştere unor situaţii dramatice.
Deşi, teoretic, erau confraţi întru ideologie, ca urmare a conflictelor dintre Iosip Broz Tito, dictatorul iugoslav, şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducătorul României comuniste, între cele două ţări a apărut sârma ghimpată. Practic, graniţele României dinspre Balcani au ajuns să fie mai bine păzite decât cele spre Occident. Jurnalistul Virgil Lazăr a trăit pe viu întâmplările legate de tensiunea dintre cele două state comuniste.
Acuzaţiile lui Dej
În 1952, fiind transferat de la Sibiu la Timişoara, în calitate de corespondent R.L., am găsit oraşul de pe Bega într-o atmosferă de oraş asediat. Arterele principale erau străjuite de panouri enorme, ce-l înfăţişau pe Tito, preşedintele Iugoslaviei, ca pe un criminal, spion şi dictator al ţării sale. Aceasta pentru că vicleanul Stalin era îngrijorat că independenţa comunistă pe care şi-o declarase Tito ar fi putut molipsi şi România. Aşa că l-a pus pe Gheorghe Gheorghiu-Dej să ţină, în faţa Cominternului, care era un adevărat for conducător al partidelor comuniste, un raport despre devierea lui Tito, încriminându-l de a fi spion, trădător, dictator etc.
Desigur, Djilas (devenit apoi disident), Rancovics, ceilalţi din conducerea organelor speciale nu s-au lăsat mai prejos şi au organizat tot felul de incidente la frontiera cu România, inclusiv plasarea de spioni. Unul dintre ei a fost prins de ofiţerul Iuliu Rosch de la unitatea din Becichierec. Acesta, călare, abătându-se pe marginea unui lan de porumb, s-a trezit că îi apare în faţă un individ care a ridicat mâinile şi a strigat în româneşte „nu trage, mă predau", convins că pe el îl căuta. L-a dus în faţa calului la trap până în unitate unde l-a predat autorităţilor în drept. I-am luat, a doua zi, un interviu ofiţerului.
În acea